Prefectul Capitalei, despre măsurile care ar putea fi luate în București: Ne apropiem de o decizie. Până la sfârșitul săptămânii vom lua o decizie (VIDEO)

Prefectul Capitalei, despre măsurile care ar putea fi luate în București: Ne apropiem de o decizie. Până la sfârșitul săptămânii vom lua o decizie (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că, potrivit estimărilor sale, până la sfârșitul săptămânii ar urma să fie luată o decizie în contextul evoluției situației epidemiologice din București. Capitala a depășit, marți, pragul de 6 cazuri de coronavirus la mia de locuitori, limită de la care se poate lua în discuție măsura carantinării.

Alin Stoica:Dacă este nevoie de măsuri ferme pentru a proteja sănătatea oamenilor, există și această discuție

„Ne apropiem de o decizie, se discută în toate forurile interesate. Bucureștiul este o zonă foarte importantă pentru România și orice fel de măsură este supervizată de Guvern. (…) Dacă este nevoie de măsuri ferme pentru a proteja sănătatea oamenilor, există și această discuție (carantina – n.r.) pe masă, dar probabil că avem și alte instrumente”, a declarat Alin Stoica marți seară, într-o intervenție în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat.

Întrebat care este orizontul de timp până la care ar putea fi luată o decizie tranșantă despre ce se va întâmpla în Capitală, prefectul a răspuns: „Trebuie luată o măsură în următoarele zile. Estimarea mea este că până la sfârșitul săptămânii”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Prefectul Capitalei, despre posibilacarantinare a Bucureștiului

În ceea ce privește aspectele care trebuie să fie luate în calcul pentru a lua o decizie, prefectul Capitalei a precizat: „Trebuie luați în calcul toți factorii care sunt incidenți și, în primul rând, datele care sunt disponibile, și trebuie făcut o previziune în cât timp măsurile respective vor da roade. Am văzut deja că au existat voci care au spus că măsurile care au fost decise pentru anumite zone ale țării nu ar fi fost eficiente, trebuie să fim atenți și cu acest lucru. Trebuie să fim atenți ca măsurile pe care le luăm să aibă efectele scontate și să pregătim foarte bine o astfel de măsură”.

Întrebat dacă, în cazul în care specialiștii vor decide că e nevoie de carantinarea Bucureștiului, există vreo strategie prin care Capitala să fie închisă, ținând cont de faptul că e un oraș atât de mare și care are o legătură strânsă cu comunele din jur, care reprezintă mare parte din județul Ilfov, Alin Stoica a răspuns: ”Da, există posibilitatea, luând în calcul că orice măsură care ar fi luată trebuie gândită pe o zonă care să acopere inclusiv localitățile limitrofe, care sunt lipite de București. Trebuie gândite măsurile pe toată acea zonă urbană, ca să fie ușor de implementat și să fie și eficient”.

În același timp, chestionat în legătură cu posibilele pârghii pe care le au autoritățile pentru a acționa împotriva localurilor care organizează petreceri, Alin Stoica a spus: ”Există. Am analizat această problemă și, împreună cu Ministerul Sănătății, am găsit o soluție, am luat legătura și cu Poliția Capitalei, și cu DSP și am rugat să se formeze echipe comune de control care să meargă la primii dintre cei mai nedisciplinați dintre ei și să ia măsura suspendării activității”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`