Prefectul Alin Stoica: Primăria Sectorului 1 și-a luat sarcina de a plăti sortatorii în mod direct. Înțeleg că Romprest este pe străzi și își îndeplinește obligațiile de preluare și de transportare a gunoiului (VIDEO)
Alin Stoica, prefectul Capitalei, susține că Primăria Sectorului 1 își va asuma plata sortatorilor în mod direct, astfel încât să degreveze Romprest de această obligație„și să îi permită să efectueze în continuare serviciul fără niciun fel de opriri”. „Înțeleg că prestatorul este pe străzi și își îndeplinește obligațiile de preluare și de transportare a gunoiului”, a adăugat oficialul.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Alin Stoica, prefectul Capitalei, precizări despre conflictul dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest
„Dumnealor au identificat o soluție prin care vor putea să achite parțial sau chiar total poate datoriile pe care prestatorul le are către sortatori, în așa fel încât să nu mai existe un blocaj acolo, deci Sectorul 1 își asumă plata sortatorilor în mod direct, în așa fel încât să degreveze prestatorul de această obligație și să îi permită să efectueze în continuare serviciul fără niciun fel de opriri. Prestatorul sunt sigur că va aprecia acest gest și, în continuare, își va desfășura serviciul fără niciun fel de probleme. Înțeleg că prestatorul este pe străzi și își îndeplinește obligațiile de preluare și de transportare a gunoiului. În același timp, avem relația și cu sortatorii și al doilea sortator, și anume Iridex, ne-a anunțat că ar urma să suspende relația cu prestatorul, cu Romprest, lucru care, evident, ar fi putut să creeze un blocaj, dar Sectorul 1 sigur își asumă și relația cu Iridex, deci lucrurile ar trebui să meargă înspre bine. În același timp, însă, am cerut tuturor organismelor de control, DSP, agenția pentru mediu, Garda de Mediu, să monitorizeze zilnic situația din Sectorul 1 și, în cazul în care apare orice amenințare la adresa sănătății populației, să anunțe de îndată Instituția Prefectului pentru a putea să luăm măsuri de urgență în cazul în care se impune acest lucru”, a declarat prefectul Capitalei.
Referitor la faptul că magistrații de la Judecătoria Sectorului 1 au admis o cerere a Romprest care poate duce la executarea silită a Primăriei Sectorului 1, Alin Stoica a afirmat: „Știu că există litigii între Romprest și Sectorul 1, iar litigiile trebuie să își urmeze calea firească. Evident, orice fel de hotărâri ale instanțelor vor trebui executate. Dacă Sectorul 1 are de plătit astfel de datorii, trebuie să le plătească”.
Întrebat dacă primarul Clotilde Armand sau Primăria Sectorului 1 i-au spus din ce bani își vor achita datoriile către prestator, el a răspuns: „Îmi pare rău, eu nu am cum să vă răspund la aceste întrebări. Gestiunea bugetului aparține strict administrației publice locale a Sectorului 1. Nu am intrat în aceste discuții. Discuțiile pe care le-am avut sunt strict legate de relația cu prestatorul de servicii și de posibilitatea de deblocare în relația cu sortatorii. Faptul că există litigii știu, dar nu știu amănuntele litigiilor, care sunt sumele în joc, știu că sunt sume mari, dar nu am analizat”.
„Pentru a achita datoriile către sortatori, datoriile pe care prestatorul le-ar avea către sortatori, adică sunt acele sume pe care oricum prestatorul le refacturează Primăriei, pentru că din totalitatea serviciilor de salubritate o parte o reprezintă sumele pe care prestatorul de servicii de salubritate le achită către sortatori. Aceste sume sunt refacturate către Primărie, iar pentru că între cele două părți, prestator și sortatori, a intervenit un blocaj financiar, Primăria și-a luat această sarcină de a achita direct către sortatori această factură care în mod normal trecea prin intermediul prestatorului”, a mai spus oficialul.