Cătălin Predoiu (PNL), ministrul de Interne, a declarat, marți, că a fost dublat numărul de aparate folosite de poliţiştii rutieri pentru depistarea consumului de droguri la șoferi, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. O parte dintre aparate erau deja în dotarea Poliţiei, altele au fost cumpărate şi au fost scoase acele aparate din China care erau suspecte de erori.
„Am dublat numărul de aparate. În Constanţa, de exemplu, anul trecut, la vremea asta, erau două aparate, acum sunt 45. Suficiente. În total, sunt 800 de aparate în toată ţara. La ora aceasta, Poliţia Română foloseşte tehnologie de vârf, nu există alta mai bună. Aparatul drug-tester folosit în stradă este cel folosit de poliţistul german sau pot să mai dau alte exemple din Europa”, a declarat Cătălin Predoiu la DC News, potrivit Agerpres.
Referindu-se la Ordonanța de Urgență care a declanșat nemulțumiri, ministrul a spus că nu vor fi testați toți șoferii, ci doar cei cărora li se găsesc în mașină droguri sau instrumente pentru consum ori cei care au un trecut infracţional. Aceștia din urmă sunt depistați printr-o aplicație la care au acces polițitii rutieri și care permite verificarea rapidă a bazelor de date.
Ministrul de Interne a mai explicat că Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) trebuie să ofere rezultatele prelevării probelor biologice în maxim trei zile, altfel permisul va fi restituit șoferului.
„Există această neîncredere, legitimă probabil, dat fiind că s-au întâmplat multe situaţii în trecut de întârziere din partea INML-ului şi atunci, ceea ce am gândit este să venim cu o garanţie legală în plus, pentru cetăţean, ca în trei zile prin această obligaţie să răspundă cu rezultatul la test. Nu răspunde, îşi ia omul carnetul înapoi”, a mai spus Predoiu.