Precipitații record anunțate de ANM în Mangalia, în urma ploilor de la finalul lunii august: “Un ciclon extratropical, dezvoltat în vestul bazinului Mării Negre”

Precipitații record anunțate de ANM în Mangalia, în urma ploilor de la finalul lunii august: “Un ciclon extratropical, dezvoltat în vestul bazinului Mării Negre”
Foto: Pixabay.com

Furtunile puternice care au lovit în perioada 30-31 august Constanța și Mangalia au marcat un record național în ceea ce privește cantitatea de precipitații înregistrată în 24 de ore în țară, potrivit unei analize a Agenției Naționale de Meteorologie (ANM).

Cantități record de precipitații în Mangalia

Potrivit ANM, la sfârșitul lunii august 2024, pe litoralul sudic, s-a produs un eveniment pluviometric deosebit, rezultat în urma dezvoltării unui ciclon extratropical în vestul bazinului Mării Negre, favorizată de temperaturile ridicate înregistrate la suprafața apei și de izolarea unui nucleu de aer rece în altitudine.

Astfel, la Mangalia, din totalul lunar de precipitații (343,6 mm), în numai două zile, respectiv în 30 – 31 august, s-au înregistrat 318,9 mm (circa 93% din totalul lunar). Trebuie menționat că la Mangalia, cantitatea lunară de precipitații, medie multianuală (1991 – 2020), este de numai 31,6 mm, iar cantitatea lunară maximă absolută înregistrată anterior acestui an a fost de 159,1 mm, în anul 1947.

Pe de altă parte, cantitatea totală de precipitații din luna august 2024 a avut valori sub 40 mm în cea mai mare parte a țării.

Valori între 41 – 75 mm, s-au înregistrat pe areale extinse din Moldova, Transilvania și Dobrogea, în estul Maramureșului, în Delta Dunării și în unele zone montane. Local, în zona montană, cantitatea lunară de precipitații a avut valori între 76 – 100 mm.

Pe litoral s-au înregistrat cantități lunare ce au depășit 100 mm și izolat, 300 mm. Pe areale extinse din Câmpia Română și din Câmpia de Vest, cantitățile lunare de precipitații au avut în general valori sub 10 mm.

Cea mai mare valoare, respectiv 343,6 mm, s-a înregistrat la stația meteo Mangalia (jud. Constanța). Cea mai mare valoare a cantității maxime de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost de 234,7 mm și s-a înregistrat tot la stația meteo Mangalia. Astfel, a fost depășită cantitatea maximă absolută pe țară înregistrată în 24 de ore, respectiv 224,0 mm (Drobeta-Turnu Severin, 12 iulie 1999).

Abateri negative mari, peste 70 %, s-au înregistrat la 42 de stații meteorologice, majoritatea situate în Banat, Crișana, Oltenia, în vestul Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 96,9 %, la stația meteo Stolnici (jud. Argeș). Abateri pozitive s-au înregistrat la 31 de stații meteorologice, majoritatea localizate în Dobrogea, în Delta Dunării, în jumătatea sudică a Moldovei, în centrul Transilvaniei și în sud-estul Munteniei. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 2102,6 %, la Mangalia (jud. Constanța).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`