Prahova: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier
Trei persoane, între care o femeie însărcinată, au fost rănite, vineri seară, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe DN 1B, între Ploiești și Buzău, transmite Mediafax.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite, fiind vorba despre o femeie însărcinată în şase luni, soţul acesteia şi un bărbat de 62 de ani.
Medicii de pe ambulanță au declarat că femeia însărcinată a fost transportată la spital, după ce, în urma primelor investigaţii, s-a constatat că are un traumatism de coloană cervicală.
Soţul femeii are răni superficiale şi a refuzat asistenţa medicală, în timp ce bărbatul de 62 de ani a fost dus cu ambulanţa la spital.
Circulația pe DN 1B se desfășoară cu restricții pe ambele sensuri.