Șase persoane au fost rănite într-un accident produs vineri după-amiază, pe DN1A, Centura de Est a municipiului Ploiești, pe raza localității Berceni, informează Agerpres.
O dubiță care se deplasa către București a pătruns pe contrasens într-o curbă, acroșând două autoturisme pe care le-a scos în afara părții carosabile. În urma impactului, o tânără de 20 de ani a fost preluată de un echipaj SMURD și dusă la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu un traumatism cranian și o posibilă fractură de mână.
În cele trei autovehicule se aflau opt persoane, între care și un copil de un an și jumătate. Dintre acestea, în total, șase persoane au fost transportate la spital, inclusiv copilul. Răniții au doar leziuni minore, iar copilul are, probabil, doar un atac de panică, dar tot a fost dus la spital pentru investigații suplimentare.