Prahova: Percheziţii într-un dosar de furt calificat de bijuterii şi bunuri. Cum intrau hoții în locuințe
Percheziții, miercuri, în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar de furt calificat. Poliţiştii ploieşteni vizează persoane care ar fi furat din mai multe locuințe, în care au reușit să intre forțând încuietorile de la uși.
Percheziții la hoți din locuințe
Poliţiştii ploieşteni au făcut percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la persoane care au furat bijuterii şi bunuri din mai multe locuinţe.
„Din cercetări a reieşit faptul că, la data de 15 martie a.c., persoanele cercetate ar fi sustras bijuterii, în valoare de 10.000 de lei, dintr-o locuinţă din municipiul Ploieşti.
Aceleaşi persoane, la data de 21 decembrie 2022 şi respectiv 15 februarie a.c., ar fi sustras din alte locuinţe bunuri şi bani, în valoare de 60.000 de lei”, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova.
Respectivii ar fi pătruns în locuinţe prin deteriorarea butucului de la ușă.
Două persoane vor fi fuse la audieri.