UPDATE: Opt mașini au fost distruse și alte trei, avariate, în urma incendiului de laservice-ul auto din Paulești, județul Prahova, potrivitreprezentanților ISU Prahova.
„Au ars opt mașini care erau parcate în interior, trei au fost afectate parțial în urma incendiului. Datorită intervenției, am reușit să salvăm opt mașini. În prezent, lucrăm să lichidăm incendiul, pentru că mai sunt câteva focare”, au declarat reprezentanții ISU Prahova, potrivit Mediafax.
Un service auto de la intrarea în localitatea prahoveană Păulești a fost cuprins de un incendiu, marți seară, focul manifestându-se pe o suprafaţă de circa 600 de metri pătraţi, informează Mediafax.
La fața locului intervin mai multe autospeciale și o ambulanță.
„Intervenim cu şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, la service auto, la intrarea în Pauleşti. Service-ul arde generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.
La ora transmiterii acestei știri nu se știe dacă în interiorul service-ului se află mașini.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.