Sfârşit tragic pentru o tânără de 28 ani din Prahova. Femeia, însărcinată în nouă luni, a fost găsită moartă în propria casă. Cu numai câteva ore înainte să îşi piardă viaţa, aceasta fusese externată din spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, informează B1 TV.
La începutul acestei săptămâni, tânăra, însărcinată în nouă luni, a mers la Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Ploieşti pentru un ultim control. După ce a fost consultată de medicul ei, tânăra a fost trimisă acasă şi i s a spus că atât ea, cât şi copilul sunt sănătoşi. Mai mult, doctorul i-a spus că mai durează câteva zile până să nască şi să stea liniştită.
Femeia a ascultat şi a mers acasă, în comuna Ariceştii Rahtivani din Prahova. La câteva ore după consultul medical, rudele au găsit o pe aceasta căzută la pământ şi fără suflare. Au sunat imediat la 112 și la faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Şi au fost nevoiţi să constate decesul.
Trupul ei neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru necropsie, expertiză care va stabili cauza exactă a morţii. Între timp, poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru a afla cum a murit tânăra însărcinată. Reprezentanții spitalului Ploiești nu au dat deocamdată declarații despre acest aspect.
Rudele tinerei spun că femeia nu ar fi dat semne să sufere de vreo boală. În timpul sarcinii nu a avut nicio problemă şi a mers la control regulat.