Prahova: Autobuz cu 24 de pasageri, implicat într-un accident pe DN 72

Publicat: 07 04. 2014, 14:53

Un autobuz în care se aflau 24 de pasageri a fost implicat luni într-un accident rutier, pe DN 72, în localitatea prahoveană Ariceştii Rahtivani.

Potrivit IPJ Prahova, autobuzul a fost acroșat de un TIR care ieşea de pe un drum secundar, un pasager fiind rănit ușor.

Autotrenul, care transporta bere, nu a oprit la timp la intrarea pe drumul naţional, arată primele date de la locul accidentului, potrivit Mediafax.

Traficul rutier în zonă se desfăşoară cu restricţii, luni după-amiază, însă drumul nu este blocat.