Povestea incredibilă a unui călugăr român, mutat în Africa pentru a ajuta Rwandezii: „Acum familia mea și frații mei africani sunt aproapele meu”

Povestea incredibilă a unui călugăr român, mutat în Africa pentru a ajuta Rwandezii: „Acum familia mea și frații mei africani sunt aproapele meu”
Sursă Foto: efainlacluj.ro

Părintele cu numele de călugăr Nectarie și cu numele de botez Alexandru Dima, a povestit de la mii de kilometri depărtare cum se desfășoară misiunea acestuia pe continentul African, mai precis în Rwanda.

Povestea incredibilă a unui călugăr român

După ce a terminat facultatea de teologie, o revelație primită într-un pelerinaj la Mânăstirea Sfântului Nectarie din insula Eghina l-a transformat din viitorul preot Alexandru în călugărul Nectarie.

Născut în orașul Tulcea pe 11 septembrie 1992, părintele a fost al doilea din cei șase copii ai lui Anton și Vasilica Dima.

„Pentru mine prima facultate a fost educația mamei, care a crescut singură toți copiii. De mic mi-a spus mereu „măi copile învață că vei ajunge în viață departe”. Acum am ajuns la propriu departe, la 8.000 de kilometri de România”, a povestit misionarul român aflat la capătul lumii, potrivit click.ro.

În anul 2019 a devenit primul călugăr hirotonit de episcopul Teodosie al Tomisului în peștera Sfântului Apostol Andrei.

România are o biserică ortodoxă în Rwanda

Un an mai târziu, îndrumat de doi mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române de la mânăstirea Grigoriu de la Muntele Athos, tânărul călugăr a hotărât să devină misionar în Africa și a ajuns în Rwanda.

„Aici am creștinat 2.000 de oameni, doar anul ăsta 1.000. Am renovat două biserici mici, temporare, am construit 12 case, am renovat alte 16 case, am construit o casă parohială, am cultivat banane, mango, papaia, fasole și porumb.

Multor bolnavi de malarie, cancer și alte boli grave le-am plătit spitalizarea, tratarea și medicamentele. Am plătit asigurări de sănătate. Într-un sat am tras conducta generală pentru a avea oamenii apă. Zilnic dăruim 200 de sambusi (nr. plăcintă cu cartofi), mâncarea tradițională”, a dezvăluit părintele Nectarie.

Împreună cu Theodoros, Patriarhul ortodox al Alexandriei și întregii Africi, la sfârșitul săptămânii trecute a sfințit o catedrală ortodoxă în orașul Rwamagana.

„Lucrurile s-au schimbat de când l-am întâlnit pe domnul Gigi Becali”

„Vin în România de două ori pe an pentru a-mi îmbrățișa familia, neamul și tradiția românească. Cumpăr tot ce este necesar din țară și aduc în Rwanda. Adică de la veșminte preotești la vasele sfinte, de la lumânări la tămâie și vinul pentru Sfânta Împărtășanie.

Lucrurile s-au schimbat mult în bine de când l-am întâlnit pe domnul Gigi Becali, în mai 2021. Am fost la palat la dânsul, i-am spus ce vreau să fac aici, că vreau să aduc pe calea cea dreaptă oamenii și mi-a oferit sprijinul său”, mărturisește părintele Nectarie.

Potrivit părintelui, localnicii sunt botezați în curtea bisericii, într-un bazin special construit în formă de cruce. Se pare că doar la sfârșitul săptămânii trecute au trecut la religia ortodoxă 40 de tineri, bătrâni și copii.

S-a mutat în Africa pentru a ajuta Rwandezii, o tara unde oamenii mor la 40-45 ani

„Acum familia mea și frații mei africani sunt aproapele meu. Oamenii de aici sunt altfel decât tot ceea ce am învățat sau am gândit noi vreodată. Nu sunt de judecat, unii dintre ei sunt mai sfinți decât noi.

Mor de obicei la vârsta de 40-45 de ani din cauza muncii grele, de exemplu cultivarea orezului în apă și a multor boli netratate. Ce se întâmplă aici, este dovada că și în sărăcia cea mai mare, există dragoste și mângâiere.

Părinții nu își dau copiii la orfelinat, frații mai mari îi cară pe cei mici în spate, mănâncă mai mulți la o farfurie”, a mai povestit părintele Nectarie, potrivit sursei citate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)