Sute de gospodării din Galați au fost distruse în urma inundațiilor. Aceste tragedii au scos la iveală o serie de povești impresionante, așa cum este cazul cățelușului Piki, care și-a salvat stăpânul în ultimul moment din calea viiturilor.
Piki a fost un adevărat înger păzitor pentru Ionuț, un tânăr din Galați. Patrupedul și-a trezit stăpânul care își scosese aparatul auditiv noaptea, astfel că nu auzit vuietul viiturii, transmite observatornews.ro.
„Am chemat căţelul în casă să doarmă cu mine, să nu se întâmple ceva, să nu se sperie de ploaie. Când a venit apa, s-a urcat pe pat. A venit căţelul în capul meu şi m-am trezit. E salvatorul meu! Îl iubesc foarte mult. El este îngerul meu păzitor”, a povestit Ionuţ Florea.
Șapte persoane și-au pierdut viața și alți 20.000 au fost afectați de inundațiile care au făcut prăpăd în zonă. Zeci de animale sunt moarte pe stradă și există riscul unor infecții, de aceea autoritățile au pus clor în fântâni.
1.000 de pompieri au ajuns la fața locului pentru a scoate nămolul din case și școli. În urma inundațiilor au fost distruse 6.000 de locuințe, iar oamenii din toată țara au trimis astăzi încă 60 de tone de ajutoare în localitățile care au fost înghițite de ape.