O elevă de 17 ani din satul Hălceni, comuna ieșeană Șipote, are o poveste de viață impresionantă despre perseverență, ambiție și determinare. Felicia Mălăeț (17 ani), în clasa a XI-a la Liceul de Informatică „Grigore C. Moisil” din Iași, a obținut cea mai mare medie la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a, deși nu a pășit niciodată într-o sală de clasă.
O scurtare a piciorului drept cu 23 de centimetri față de cel stâng a marcat începutul unui drum anevoios, plin de încercări medicale, emoționale și sociale. De la 7 ani, Felicia e nevoită să poarte proteze și cârje.
„Nu am mers nici măcar o zi la școală în clasele primare sau gimnaziale. Am făcut toate orele de acasă, fiindcă deplasarea era prea complicată, iar starea mea de sănătate necesita o atenție constantă. Dar acest lucru nu m-a descurajat”, a spus Felicia Mălăeț, pentru bzi.ro.
La finalul clasei a VIII-a, ea a reușit să obțină 9,31 la Evaluarea Națională, cea mai mare medie din întreaga comună: „Părinții mei au fost alături de mine mereu. Deși locuim într-un sat mic, ei au făcut tot posibilul să îmi ofere un mediu în care să învăț și să mă dezvolt”.
Până acum, Felicia a fost operată de 16 ori: „Ironia sorții este că, la 17 ani, voi face cea de-a 17-a operație. Următoarea intervenție va fi o luxație de șold, dar, din păcate, nici aceasta nu îmi garantează că voi putea renunța la cârje. Doctorii nu știu exact câte operații vor mai fi necesare pentru a merge normal”.
Cu toate acestea, Felicia nu se descurajează și continuă să lupte și să învețe, pentru că vrea să devină profesoară de matematică. Ea plănuiește să urmeze Facultatea de Matematică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
„Știu că viața nu va fi niciodată perfectă, dar ce m-ar face să renunț? Fiecare zi e o șansă să fiu mai bună decât ieri. Iar eu nu vreau doar să fiu profesoară de matematică, vreau să fiu un exemplu pentru cei din jurul meu. Dacă eu pot, atunci oricine poate”, a mai spus Felicia Mălăeț, pentru bzi.ro.