Povestea cutremurătoare a unei familii de refugiați sirieni venită în România: Avioanele ruseşti bombardau în apropierea casei noastre, încă ne trezim din somn speriaţi

Publicat: 13 03. 2016, 14:54
Foto: Adevăul.ro

O familie de sirieni povestește prin câte a trecut pentru a pleca departe de bombardamentele din țara lor pentru a ajunge într-o țară pașnică.

Aceasta a ajuns la Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi. Mohamed (39) şi Khaeria Aboisa (37) fac parte din primul val de imigranți care a ajuns în România.

Cei doi au fugit din Siria de teama războiului, imaginile cu clipele îngrozitoare încă îi urmăresc. Nu a fost deloc ușor să ajungă departe de zona de conflict, dar acum sunt mulțumiți de liniștea de care au parte.

„Înainte de război eram foarte fericiţi, aveam un viitor, eram bucătar şef. Acum nu este pace acasă şi oricând putea să cadă o bombă asupra noastră fără niciun motiv. În ultimele zile petrecute în ţara mea nici nu am ştiut ce înseamnă somnul, avioanele ruseşti bombardau peste drum de casa noastră. Şi la ora actuală ne trezim din somn speriaţi. I-am propus soţiei să rămână în Liban cu copiii iar eu să fug undeva şi să ne salvăm, dar ea nu a fost de acord şi a spus «nu, ori murim cu toţii, ori trăim cu toţii».

În Siria s-au închis şi şcolile, iar elevii mai pot merge la cursuri doar o dată pe lună. Eu am fost cerut de armată să execut stagiul militar, dar nu vreau să mă amestec în război, nu vreau să omor pe nimeni. Dacă nu mă încadrez în armată, mă iau ceilalţi şi trebuie să lupt apoi cu ei, pentru că n-am niciun motiv să omor pe nimeni.

Când m-am gândit să plec, nu am ales o ţară anume, am vrut doar una paşnică, oriunde ar fi ea. Nu cunoşteam România. Am plecat de acasă în urmă cu mai bine de trei luni pe jos, cu maşina, cu vaporul. Am luat cu noi aproximativ 9.000 $, bani strânşi din salariul meu şi am fost nevoit să mă şi împrumutat”, a declarat Mohamed Aboisa, potrivit Adevărul.

Drumnul până în țară nu a fost deloc ușor, bărbatul cu soția sa și cei trei copiii și-au abandonat casa pentru a scăpa cu viață din calea războiului.

„Tot drumul am stat cu frică, dar mai mult când am mers pe mare. Eram foarte multe persoane pe un vapor mic. La un moment dat am crezut că ne vom scufunda şi vom muri, dar ne-au ajutat pescarii din zonă. Când mă gândeam ce este în Siria, găseam puterea să mergem mai departe. Acasă au rămas câteva rude, sper ca într-o zi să o pot aduce aici şi pe mama care acum se află în Liban”, a mai spus bărbatul.

Cei doi sirieni sunt mulțumiți de ceea ce au găsit în România, chiar dacă mulți nu au vorbit de bine țara, spunând că este una săracă.

„Ni s-a spus că este o ţară săracă şi nimeni nu ne va ajuta, dar realitatea pe care am găsit-o aici este cu totul alta şi ne-am schimbat părerea la 180 de grade, nici nu ne aşteptam. Oamenii sunt buni aici, ospitalieri. Mă gândesc să rămân aici, mi-ar plăcea să mă integrez şi să lucrez într-un restaurant”, a mărturisit Mohamed Aboisa.

„Românii au reacţionat foarte bine aici, în prima zi când am fost la magazin, o femeie le-a oferit copiilor mei câte o lămâie şi câte un leu. Îmi place Galaţiul şi mi-ar plăcea să îmi continui studiile aici şi să îmi dau şi copiii la şcoală. Acasă este foarte periculos, ne este teamă şi de regim, şi de ISIS. Vrem să mergem în toată România ca să cunoaştem ţara dumneavoastră, dar deocamdată nu ne ajută vremea”, a spus Khaeria Aboisa.

Regimul cazării în Centrul de la Galaţi, unde se află cei doi soți împreună cu familia, este unul deschis, solicitanţii având dreptul să circule liber în oraş, dar trebuie să se întoarcă până la ora 22:00.