Povestea celui mai tânăr pompier român care luptă cu flăcările din Grecia: „În meseria noastră nu există termenul de străin”

Povestea celui mai tânăr pompier român care luptă cu flăcările din Grecia: „În meseria noastră nu există termenul de străin”
Sursa: Facebook/ Ministerul Afacerilor Interne

Andor, în vârstă de 20 de ani, este cel mai tânăr pompier român care intervine pentru a stinge incendiile de vegetație din Grecia. Într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne, el povestește despre lupta sa cu focul și cum au reacționat părinții săi când au aflat de plecare.

„Eram în concediu când am primit anunțul pe grupul de muncă, de la comandant. «Diseară se pleacă spre București, iar mâine spre Grecia». L-am sunat imediat și i-am spus că vreau să merg și eu. Văzusem situația din Grecia și mă gândeam la cât de greu trebuie să le fie”, a explicat Andor.

„În meseria noastră, a salvatorilor, nu există termenul de străin. Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm!”.

Când le-am spus că plec, ai mei s-au temut, dar au înțeles că îmi doresc să fiu acolo și să pun și eu umărul la tot acest efort comun. Acum vorbim zilnic, după ce termin tura.

Intervențiile sunt destul de dificile. Terenul este foarte accidentat, iar din cauza căldurii și a vegetației uscate, pot apărea incendii oriunde. E ca o cursă contracronometru. Trebuie să acționăm imediat ca să stingem focul înainte de a se extinde.

„Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi”

Vorbim des cu localnicii, sunt impresionați de cum ne-am mobilizat și ne mulțumesc pentru ajutor. Chiar ne-au spus că ne consideră de-ai lor.

Cineva ne-a mulțumit chiar în limba română și ne-a oferit apă rece. Astfel de gesturi te copleșesc și îți confirmă că ai ales cea mai frumoasă meserie din lume.

Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi și sper ca la anul să mă întorc aici în vacanță, iar viața să revină la normal.

Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din cadrul Detașamentului 1 Brașov și de la Secția de Pompieri Zărnești pentru că m-au ajutat să pătrund tainele meseriei de salvator.

Sunt cu adevărat profesioniști, iar peste ani îmi doresc ca, la rândul meu, să le împărtășesc colegilor mai tineri din experiența acumulată.

Chiar dacă suntem pompieri din toate colțurile țării, aici în Grecia, pot spune că ne înțelegem din priviri, pentru că toți știm ce avem de făcut și pe toți ne unește bucuria de a fi salvator.

Și mai știm că ceea ce ne-a adus în această misiune este dorința puternică de a ajuta și dragostea pentru semeni.

Începând de duminică, pompierii români, lăudați în presa elenă, au intervenit pentru stingerea incendiilor din zona Spathari a Insulei Evia.

România a trimis în Grecia 108 pompieri cu 22 de autospeciale. Într-un mesaj pe Twitter, premierul grec Kyriakos Mitsotakis le-a mulțumit celor 22 de țări care au trimis ajutor: „În numele poporului grec, exprim recunoștința sinceră tuturor țărilor care au trimis asistență și resurse pentru a ajuta la singerea incendiilor. Vă mulțumim că ați fost alături de Grecia în aceste vremuri grele”.

De asemenea, președintele României, Klaus Iohannis, a discutat miercuri la telefon cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, care i-a mulțumit în numele poporului elen pentru sprijinul acordat în lupta împotriva incendiilor din Grecia prin misiunea pompierilor români, care au răspuns prompt apelului autorităților grecești.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)