Povestea bomboanelor mentolate care au otrăvit un oraș întreg, de Halloween

O mână de dulciuri la fel de reprezentativă pentru Halloween ca un costum înfricoșător sau un dovleac sculptat. Dar în 31 octombrie 1858, dulciurile în mod normal inofensive au ucis mai mulți copii, provocând panică în orașul Bradford și un număr de morți în creștere rapidă. Așa se face că o greșeală de la o farmacie, bazată pe încercarea de a economisi câțiva bănuți pe zahăr, a zguduit Marea Britanie victoriană și a schimbat legile Marii Britanii.

Oamenii, în special copiii, se îmbolnăveau și mureau și nimeni nu știa de ce

Cunoscut de mulți drept Humbug Billy, comerciantul le cumpărase la un preț redus. Când a cumpărat dulciurile de la angrosist, a observat că erau mai întunecate decât în mod normal, așa că s-a târguit cu cofetarul Joseph Neal și a economisit jumătate de bănuț pe kilogram.

Faptul că Hardacre nu a pus la îndoială calitatea a fost o greșeală costisitoare – până la căderea nopții a doua zi, câțiva dintre clienții săi erau morți.

Inițial, medicul care l-a văzut pe Elijah Wright, în vârstă de nouă ani, la primele ore ale Halloween-ului din 1858, a crezut că băiatul a murit de holeră.

John Roberts a considerat că simptomele – vărsături și convulsii – sunt în concordanță cu boala, care fusese răspândită în acea perioadă în Anglia.

O oră mai târziu, tatăl lui Joseph Scott, un alt băiat care se simțea rău, a părăsit casa lor din Railroad Street pentru a aduce un medic pentru fiul său de 14 ani. Când s-a întors, era prea târziu.

Ambii cumpăraseră dulciuri de la Humbug Billy cu o zi înainte – dar legătura nu fusese încă făcută. Dr. John Henry Bell a fost cel care a bănuit că dulciurile sunt vinovate când a ajuns pe Jowett Street, în jurul orei 15.00.

Orlando Burran, în vârstă de cinci ani, și fratele său, John Henry, în vârstă de trei ani, zăceau morți în fața lui; tatălui lor îi fusese rău în acea dimineață și alți doi oameni din casă erau și ei bolnavi. Toți mâncaseră dulciurile, așa că doctorul a trimis câteva la chimistul Felix Marsh Rimmington pentru a fi testate.

Pe măsură ce ziua trecea, din tot districtul au început să se răspândească rapoarte că oamenii se ămbolnăveau și mureau. După ce a aflat despre dulciurile de la soții Burran, poliția s-a dus la casa lui Hardacre și a aflat că nu numai că era bolnav pentru că și-a mâncat propria marfă, ci că a vândut aproximativ 1.000 de dulciuri cu o zi înainte.

„Poliția a fost îngrozită să descopere că erau [atât de multe] dulciuri în circulație”, spune dr. Lauren Padgett, curator asistent al colecțiilor la muzeele și galeriile din districtul Bradford.

Arsenic în loc de zahăr

„În acest moment, era deja târziu și duminică seara, așa că au ieșit în stradă sunând clopoței pentru a atrage atenția oamenilor și urlând avertismente, mergeau din cârciumă în cârciumă spunând oamenilor „nu mânca dulciurile, sunt otrăvite”. Anunțurile de avertizare au fost rapid tipărite și puse în locuri publice.

O listă a celor care erau morți sau grav bolnavi a fost publicată în Bradford Observer, iar până pe 4 noiembrie, bilanțul ajunsese la 18, cel mai tânăr având doar 17 luni. Ziarul a descris lista din ce în ce mai mare de victime ca fiind „cea mai îngrozitoare calamitate care probabil s-a întâmplat vreodată în oraș… [răspândind] suferință, doliu și tristețe”.

Se credea că cel care făcuse dulciurile toxice înlocuise o parte din zahărul scump din dulciuri cu ipsos din Paris. Era o practică obișnuită în secolul al XIX-lea să se folosească pulberea – adesea cunoscută sub numele de „daft” – în locul ingredientelor scumpe mai ales că putea fi cumpărată ieftin din farmacii.

În ziua în care făcuse dulciurile, Charles Hodgson era bolnav și i-a spus pur și simplu ucenicului său neinstruit William Goddard unde să găsească praful înlocuitor. Din nefericire, în cameră erau două butoaie nemarcate de pulbere albă – unul care conținea praful ieftin și inofensiv, iar în celălalt se afla arsenic extrem de toxic.

„Goddard s-a dus la un butoi despre care presupunea că ar fi conținut ipsos de Paris și a luat 12 kg din el, i l-a dat tânărului care l-a dus la cofetarie, unde un alt angajat a început să facă bomboane din arsenic”, spune Dr Padgett.
„El însuși s-a simțit foarte rău din cauza expunerii la arsenic, dar, în loc să se declanșeze alarma, a continuat să le producă.”