Postul Crăciunului, mai scump decât în trecut

Publicat: 12 11. 2022, 14:39
Foto: Pixabay

Marți, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului, iar cei care îl vor ține complet, vreme de mai bine de o lună, vor scoate din buzunar sume mai mari de bani decât au făcut-o în anii precedenți.

Alimentele de origine vegetală s-au scumpit considerabil în ultima vreme, iar asta se va resimți la coșul de cumpărături în perioada Postului, potrivit Antena 3.

Cât vor costa alimentele pentru cei care țin Postul Crăciunului

Timp de șase săptămâni, credincioșii care țin postul Crăciunului vor fi nevoiți să scoată din buzunar sume mai mari pentru alimentele de origine vegană decât au făcut-o în dățile trecute.

Cartofii, alimentul cel mai întâlnit în post, a cunoscut o scumpire semnificativă.

Cei de la Institutul Național de Statistică (INS) au făcut o analiză de piață, pentru a vedea cum au evoluat prețurile în decurs de un an, comparativ cu luna octombrie a anului trecut.

Cartofii sunt cei mai scumpi, dat fiind faptul că aici s-a înregistrat o creștere și cu 40%, însă și pentru alte alimente s-au înregistrat creșteri de prețuri semnificative.

Mălaiul și făina s-au scumpit și ele cu 34%. În zilele cu dezlegare la pește, va trebui să scoatem din buzunar și cu 20% mai mult.

Spre exemplu, potrivit sursei citate anterior, în Piața Obor din Capitală cartofii sunt cu 4 lei, ceapă cu 6 lei sau 5 lei.

În cazul ardeilor iuți, aceștia sunt acum 20 de lei kilogramul, ardeiul gras 10 lei/kg, ardeiul capia la fel, 10 lei/kg.

Roșiile costă în această perioadă între 12 -15 lei/kilogram, iar castraveții în jur de 10 lei/kilogram.