Hackerii din România utilizează o nouă metodă de înșelăciune. Atacatorii cibernetici folosesc numele Poștei Române pentru a putea accesa conturile și datele personale ale utilizatorilor de internet, potrivit digi24.ro.
Acțiunile de phishing în care este folosit numele Poștei Române s-au intensificat în ultima perioadă. Infractorii cibernetici atentează la conturile și la datele personale ale utilizatorilor de internet prin intermediul SMS-urilor ori pe e-mail. Compania Națională Poșta Română anunță că s-a confruntat cu un val de sesizări din partea cetățenilor aflați în pericolul de a cădea victime, scrie sursa citată.
Metoda de înșelăciune în care se folosește denumirea Poștei Române este următoarea: de pe un număr de telefon de România se trimite un SMS prin care destinatarului i se aduce la cunoștință faptul că trebuie să primească un colet, dar adresa este incorectă.
Ulterior, în mesaj, i se oferă un link care are în componență cuvintele „poștă”/”post” și/sau „română”. După accesarea link-ului respectiv se solicită date personale (adresă poștală, adresă de e-mail, număr de telefon) și se generează o interfață de plată asemănătoare oricărui alt portal, specific plaților pe internet. Prin intermediul acesteia este solicitată o sumă simbolică.
După completarea datelor cerute de interfață (număr card, data expirării, titular card, codul de siguranță), destinatarul primește un cod bancar. Sub această interfață se ascund, de fapt, hackerii, care introduc datele cardului în aplicația specifică, sustrăgând, astfel, banii. Din acest moment, hoții cibernetici vor putea să facă plăți online la terminale POS sau să scoată bani de la ATM-uri, fără a avea nevoie de PIN-ul destinatarului. În momentul în care este introdus codul transmis de bancă, banii de pe card dispar, scrie digi24.ro.
Poșta Română anunță că operează exclusiv cu site-ul său oficial și cu pagina de Facebook:
· www.posta-romana.ro
· www.facebook.com/CNPR.Compania.Nationala.Posta.Romana
Orice altă variantă de nume de website care ar putea părea oficial şi real, nu aparține Poștei Române şi nu trebuie accesat. Persoanele care primesc un mesaj suspect nu trebuie să îl deschidă, ci să îl marcheze ca Spam. Sub nicio formă nu trebuie deschis linkul din mesaj.
Compania Națională Poșta Română comunică cu publicul prin intermediul adreselor oficiale de e-mail:
Compania nu solicită clienţilor să furnizeze date cu caracter personal, informaţii bancare confidenţiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici realizarea de plăţi online ale unor taxe vamale.