Poșta Română a anunțat că în luna ianuarie 2023 distribuirea pensiilor și a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile.
Acest fapt este cauzat de perioada sărbătorilor de iarnă în care atât salariaţii Casei Naționale de Pensii Publice, cât și cei ai Poștei Române, beneficiază de zile libere, potrivit hotnews.ro.
Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că va vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile.
Așadar, noul calendar provizoriu, care va fi respectat în luna ianuarie pentru achitarea pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR), va fi următorul:
“Ca și anul trecut, salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, față de intervalul obișnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1 – 15 ale fiecărei luni. Este o situație specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajații din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie. Menționăm că, în celelalte luni ale anului, Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Națională de Pensii și subliniem că, anul trecut, Poșta Română a depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt și a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat inițial, distribuirea drepturilor bănești”, a anunțat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române