Poșta Română, anunț care vizează toți pensionarii. Ce se întâmplă cu pensiile în luna decembrie

Publicat: 25 11. 2021, 18:03
Foto: Pixabay

Poșta Română a anunțat că va distribui la timp pensiile şi drepturile sociale pe luna decembrie. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a virat integral fondurile necesare.

Pensionarii își vor primi pensiile la timp

„Toți angajații poştali vor lucra la capacitate maximă pentru a respecta termenele de distribuire a pensiilor şi drepturilor sociale cuvenite populaţiei în luna decembrie.

Poşta Română confirmă, astfel, că întreaga sumă necesară distriburii acestor drepturi a fost virată în trezoreria operatorului naţional de servicii poştale”, a transmis Poșta Română, printr-un comunicat.

Ce spun guvernanții despre plata pensiilor

Joi, după ce a primit votul de învestitură în Parlament, noul premier, Nicolae Ciucă, a declarat că vineri va avea loc o şedinţă de Guvern pentru dezbaterea recitificării bugetare și că vor fi resurse financiare pentru plata pensiilor şi salariilor.

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, Ministerul Muncii va primi un plus de 2,195 miliarde lei per sold, în principal pentru plata unor indemnizații, alocații și alte drepturi bănești.

„Nimeni nu trebuie să aibă această grijă, banii vor fi în acest minister pentru plata sau alimentarea conturilor. La pensii era un reglaj de 580 de milioane, 95% din bani erau deja la Ministerul Muncii”, a declarat, tot joi, noul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu.

Și vicepremierul Kelemen Hunor, președintele UDMR, a dat asigurări că sunt bani la buget pentru plata pensiilor.