Poșta Română a început să emită deciziile de încetare a contractului de muncă pentru 3.650 de angajați
Poșta Română a anunțat, miercuri, că s-a finalizat selecția personalului care va fi restructurat în companie, urmând ca 3.650 de angajați să fie concediați.
Începând cu 3 septembrie 2013, Poșta Româna a început să emită deciziile de încetare a contractului de muncă, cu acordarea preavizului legal de 20 de zile lucrătoare.
Procesul de restructurare a Poștei Române vizează disponibilizarea a 3.650 de angajați pentru a restabili echilibrul între volumul de prestații poștale și numărul de angajați ai companiei.
Astfel, în perioada 28 – 31 august 2013, angajații au fost testați cu scopul de a selecta personalul excedentar. În același timp, înainte de perioada testării, un număr de 2.392 de angajați au optat, individual, în scris, pentru disponibilizarea colectivă, scrie Hotnews.
Drepturile cuvenite salariaților disponibilizați se vor acorda conform prevederilor OUG 36/2013, corelate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2008/2018, valabil în C.N. Poșta Română S.A.