Cei mai buni porumbei voiajori din România vor putea fi admiraţi şi fotografiaţi în weekendul 29 – 31 ianuarie la Romexpo. Expoziţia organizată de Federaţia Naţională a Crescătorilor de Porumbei din România a ajuns la a 27-a ediţie. Anul acesta, concomitent cu prezentarea celor mai valoroase păsări din ţara noastră, vor fi prezentate şi cele mai bune păsări din 12 de ţări europene, în cadrul Expoziţiei Europene de Porumbei Voiajori.
În total, în pavilioanele Romexpo îşi vor face loc peste 1000 de păsări din ţări precum Rusia, Ukraina, Cehia, Serbia, Croatia şi Polonia. Toţi porumbeii au străbătut distanţe de mii de de kilometri în timp record de la diferite locuri de lansare spre casele lor, anul trecut.
Evenimentul a atras atenţia şi mai multor columbofili celebri, cum ar fi familia Eijerkamp şi Herbots, preşedintelui Federaţiei Chineze Columbofile, Xing Xiaoquan, care vine pentru prima dată în ţara noastră. Şi tot la capitolul prezenţe inedite, la această expoziţie vine şi una dintre puţinele doamne cu adevărat pasionată de creşterea porumbeilor de concurs, Eri Myiojin, preşedintele Federaţiei Japoneze Columbofile.
Pe parcursul evenimentului, vor fi organizate şi mai multe seminarii în cadrul cărora columbofilii români pot învăţa diferite trucuri astfel încât să facă din porumbeii lor adevăraţi campioni. La banchetul de sâmbătă seara, va participa şi Principesa Maria.
Sportul columbofil are o tradiţie veche în ţara noastră, chiar dacă nu la fel de bogată ca a altor ţări precum Belgia, Olanda sau Germania. Printre personalităţile pasionate de sportul columbofil mondial se regăsesc regina Elisabeta a II a a Marii Britanii şi boxerul Mike Tyson. „Microbul” columbofil i-a prins şi pe Charles Darwin, Pablo Picasso şi Walt Disney.
Un Porumbel voiajor poate trăi până la 30 de ani şi poate atinge o viteză în zbor de 140 de km/h. Cel mai lung zbor al unui voiajor a fost înregistrat în anul 1800. În 55 de zile pasărea a zburat aproximativ 11 mii de kilometri din Africa până în Anglia. Cel mai scump porumbel voiajor, botezat Bolt, a fost vândut în 2013 unui afacerist chinez, la o licitaţie, cu 310.000 de euro.