Poliţia Română şi Jandarmeria, în colaborare cu Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor, au descins joi dimineaţa în Portul Constanţa, anunţă realitatea.net. La această oră se desfăşoară o acţiune amplă de control a documentelor privind autorizarea şi funcţionarea antrepozitelor vamale, legalitatea utilizării sistemelor de depozitare, transfer şi măsurare, dar şi legalitatea produselor energetice deţinute.
Acţiunea demarată joi este una de prevenire şi combatere a prejudiciului bugetului de stat, prin evaziune fiscală, şi subminarea economiei naţionale prin introducerea şi distribuţia ilegală de mărfuri în zona porturilor de la Marea Neagră.
În contextul percheziţiilor din vămile din ţară, preşedintele Traian Băsescu, a declarat luna trecută că susţine controalele şi că Portul Constanţa ar trebui să aibă prioritate.
“Nicio vamă nu trebuie să rămână necontrolată, după ce am vazut că s-a întamplat până acum. Portul Constanța trebuie să fie o prioritate”, a declarat Băsescu întrebat de un reporter ce părere are despre descinderile de la vama Ploiești și dacă ar trebui continuate și la Constanța.