Autorităţile iau măsuri dure în încercarea de a stopa eforturile ţăranilor care se opun să îşi lase porcii să fie sacrificaţi de veterinari pentru a preveni epidemia de pestă porcină şi aleg fie să îi taie înainte de vreme pentru a nu pierde carnea lor, fie de a îi muta în alte localităţi.
Astfel, localnicilor din Suceveni şi Vameş, din estul judeţului Galaţi unde a fost confirmată prezenţa virusului, li s-a transmis că riscă amenzi uriaşe şi chiar dosar penal dacă sunt prinşi că transportă porcii în alte părţi.
Acest lucru face parte din Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere ca urmare a confirmării focarului de pestă porcină africană în exploataţiile din localitatea Vameş, comuna Piscu, aprobat de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
„Ca urmare a confirmării prezenţei virusului pestei porcine, s-a instaurat o zonă de protecţie în jurul focarului, de minim 3 km, pe raza localităţii Vameş, şi o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minim 10 km, care include include zona de protecţie, pe raza localităţilor Piscu, Nămoloasa Sat, Tudor Vladimirescu, Hanu Conachi, Mânăstire Vladimireşti, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Izvoarele, Schela, Independenţa şi Corbu Vechi (judeţul Brăila)”, a precizat instituţia Prefectului judeţului Galaţi, conform Adevărul.
Această măsură poate fi înţeleasă drept un „arest la domiciliu” pentru toţi porcii din zonele vizate, iar infracţiunea de care se vor face vinovaţi cei care nu respectă măsurile autorităţilor este cea de „zădărnicere a combaterii bolilor”, infracţiune pasibilă de până la 2 ani de închisoare.
Cu toate acestea, existe numeroase situaţii în judeţul Galaţi în care veterinarii nu au mai găsit niciun porc în satele în care mergeau să sacrifice animale, localnicii alegând să taie porcii pentru a putea folosi carnea lor decât să aştepte nişte despăgubiri promise de autorităţi pentru viitor.