Populația României, tot mai îmbătrânită. Care sunt motivele pentru care a scăzut rata natalității
Vârsta medie în România este de 42 de ani, în timp ce cei mai mulți cetățeni au vârste cuprinse între 45 și 49 de ani. Sunt cu 30% mai multe persoane vârstnice decât tinere, iar cei ieșiți la pensie sunt mai mulți cu aproape un milion față de copiii și adolescenți de sub 14 ani.
România are o populație îmbătrânită, iar migrația este unul dintre principalele motive. Economiștii însă, interpretează toate aceste cifre într-o manieră optimistă și privesc scăderea abrută a numărului de nou-născuți ca pe o caracteristică a societăților dezvoltate, cu venituri în creștere, potrivit Știrile ProTv.
„Copilul este un bun care este foarte costisitor în bani și în timp. Pe măsură ce suntem mai bogați timpul nostru devine mai valoros, mai scump. Ceea ce înseamnă că putem fabrica bogăție, dar nu putem fabrica timp. ȘiI atunci decizia familiilor este : avem mai puțini copii și cheltuim mai mult pe ei, le plătim și ore și de nu știu, ce, și facultăți. Cam asta este alocarea pe care o facem pentru că resursele cresc, în timp ce resursele de timp rămân aşa cum sunt ele”, a explicat Radu Nechita, economist.
Populația României este în scădere
În vară, populația țării număra în jur de 21 de milioane de locuitori după domiciliu, însă, în realitate, mulţi figurează doar fictiv în statistici pentru că sunt plecați în străinătate. Chiar și așa, populația țării este în scădere față de anul trecut.
La sfârșitul lui 2021, figurau peste 5,7 milioane de români cu domiciliul sau reședința în străinătate., cei mai mulți fiind în Italia, Spania, Marea Britanie și Germania, potrivit datelor Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, citate de Știrile ProTv.
Însă, de câțiva ani pare să crească și numărul românilor care se întorc în țară. În 2022, peste 190 de mii de cetățeni români au revenit în România.
Crește numărul persoanelor ajunse la vârsta pensionării
Numărul românilor aflați aproape de vârsta pensionarii este în creștere, iar situația se va înrăutăți în următorii ani, când o mare parte dintre cei născuți în perioada 1966 -1971 va ieși la pensie și va exista o presiune mare pe sistemul de pensii.
În acelaşi timp, numărul copiilor între 0 și 4 ani este tot mai mic.
„Tinerii își doresc să aibă parte de mai multe experiențe, se pot plimba, pot avea experiențe pe care părinții noștri nu le aveau, își întemeiau o familie, aveau doi copii, asta era rolul clasic al familiei.
Azi lucrurile s-au schimbat suntem foarte conectați la tot ce înseamnă cultura economică a Occidentului și comportamentul de asemenea, vârsta de căsătorie se apropie lejer de 30 de ani, când adulții devin mai mofturoși, mai selectivi, modul în care cuplul se formează e uneori mai greoi”, a explicat Romulus Oprica, sociolog.
Tot mai mulți români aleg viața la sat
România are totuşi o populație mai numeroasă în zona urbană, deși numărul celor de la orașe a scăzut cu 0,4 la sută și a crescut cu același procent la sate.