Un actual şi un fost prezentator de la Realitatea TV, puşi sub acuzare pentru deținere de droguri în vederea consumului (FOTO)

Publicat: 11 10. 2018, 11:32
Actualizat: 03 12. 2022, 19:58

Claudia Popa (Realitatea TV) şi Emma Zeicescu (TVR, ex Realitatea TV) au fost puşi sub acuzare pentru deținere de droguri în vederea consumului de către procurorii DIICOT. Informaţia a fost confirmată de DIICOT printr-un comunicat de presă.

„Urmare a comunicatului din data de 14.09.2018 http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/2457-comunicat-de-presa3-14-09-2018  şi a informaţiilor apărute în spaţiul public,  Biroul de informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizat şi Terorism este împuternicit să facă următoarele precizări:

Prin ordonanţa din data de  02.10.2018,   procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus  efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii Zeicescu Emanuela şi Popa Claudiu Constantin, pentru săvărşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu, faptă prev. de art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată.

În fapt s-a reţinut că  la data de 11.08.2018,  în timp ce se aflau pe razalocalităţii Buftea, la intrarea în spațiul unde se desfășura un festival de muzică, suspecţii Zeicescu Emanuela şi Popa Claudiu Constantin au deţinut, fără drept,  droguri de risc pentru consum propriu, respectiv două țigarete confecționate artizanal ce conțineau cannabis în amestec cu tutun.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

Anterior, DIICOT anunța, pe 14 septembrie, că la data de 21.08.2018 a fost înregistrat un dosar penal in rem, după ce cei doi au fost prinși la un festival de muzică cu droguri asupra lor.

Informaţia a fost prima dată făcută publică de către Mircea Badea care a prezentat, pe pagina personală de Facebook, imagini din momentul în care cei doi au fost prinşi de către forţele de ordine.

În România, deţinerea şi consumul de cannabis sunt interzise. Potrivit articolului 4 din Legea 143/2000, cei doi riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

Acest scandal vine să se adauge problemelor pe care Realitatea TV le are deja. Postul TV este direct vizat de ordonanța de urgență pentru modificarea legei insolvenței, deoarece după șapte ani de insolvență, a ajuns să aibă datorii de 24 de milioane de euro. Iar la fiecare trei luni, suma pe care o datorează conducerea Realitatea Tv către stat se majorează cu 500 de mii de euro.

Acţionarii majoritari ai societăţii Realitatea Media SA sunt Cozmin Guşă şi Măricel Păcuraru. Guşă a declarat că el şi Păcuraru sunt acţionarii majoritari, cu 80%, ai Realitatea Media SA, printr-un offshore din Cipru, precizând că, la momentul respectiv, exista un proces în derulare în respectiva ţară pentru ca justiţia să le recunoască oficial această calitate.

Maricel Păcuraru, patronul postului Realitatea TV, a fost condamnat, în 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare în dosarul privind poliţele de asigurare pentru angajaţii Poştei Române, în care a fost calculat un prejudiciu de aproximativ 18 milioane de lei.
Păcuraru a fost pus în libertate în 2017 de o instanţă din Brăila, după ce a efectuat 815 zile din pedeapsa totală de 1.460 de zile.

Scandalul insolvenței televiziunii Realitatea TV a fost ținut mulți ani sub preș. În 2015, ANAF a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu presupuse ilegalități și nereguli în dosarul de insolvență al Realitatea Media. Reprezentanții Fiscului susțineau atunci că televiziunea „este lăsată să-și continue activitatea, acumuland datorii noi (…)”, iar șansele creditorilor de a-și recupera măcar parțial creanțele „sunt deja compromise”. Cu toate acestea, Inspecția Judiciară a apreciat la acea vreme că „nu au fost constatate indicii” referitoare la abateri disciplinare sau deontologice în cazul judecătoarei Mariana Moncea, care a judecat cazul.