România va trimite minim trei propuneri pentru postul de judecător la CEDO către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a anunțat, joi, premierul Victor Ponta.
Acesta a precizat că este obligatoriu ca una dintre persoanele propuse să fie de sex feminin, citează Hotnews.
„O să se înscrie 5, 10, 15 candidați – că aici este vorba și de pregătire juridică, de probitate morală – după care comisia trebuie să trimită, sub semnătura ministrului de Externe, minim trei propuneri; deci, noi nu putem face o singură propunere, trebuie să facem trei propuneri. Cel puțin una dintre propuneri trebuie să fie o doamnă, deci nu putem să trimitem trei bărbați, trebuie să existe un ”gender balance”, mai departe, din momentul în care Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei alege, dintre cei trei, unul dintre ei, din acel moment, practic, el nu mai este judecător român, este judecător european și se supune regulilor europene”, a spus Ponta, după ce Curtea Constituționala a decis, joi, că Guvernul propune candidații la funcția de judecător la CEDO din partea României.
Premierul Ponta a ținut să precizeze că nu va avea o nicio legătură directă cu comisia care va selecta propunerile de judecători și că nici nu va participa la lucrările acesteia.