Ponta, "nedumerit" cu privire la sesizarea târzie a membrilor CSM: "Au fost plecați un an întreg într-o vacanță în altă galaxie și tocmai au aterizat azi la București?"
Fostul premier Victor Ponta a scris pe pagina oficială de Facebook despre sesizarea membrilor CSM cu privire la faptul că acesta, alături de Călin Popescu Tăriceanu, au afectat independența justiției, catalogând această sesizare ca fiind târzie.
"Deci in luna Mai 2016 au aflat distinsii membri CSM ca in iunie 2015 eu si Calin Tariceanu am afectat independenta justitiei ?!? De ce – pentru simplul fapt ca am considerat inceperea urmaririi penale exact in ziua motiunii de cenzura a PNL ca fiind un atac la independenta Parlamentului!
Pe langa bizareriile de fond publicate azi in comunicatul transmis la «Hotnews» ( normal ) am doar cateva intrebari de bun simt cred eu – membrii CSM au fost plecati un an intreg intr-o vacanta in alta galaxie si tocmai au aterizat azi la Bucuresti?!? Sau au fost prea ocupati pana acum?!? Sau azi i-a intrebat Dan Tapalaga?!? Stie cineva raspunsul la aceste intrebari?!?
Precizez ca Intrebarile mele nu doresc deloc sa afecteze imaginea CSM ( altfel nepatata pana acum nici macar de afirmatiile Monicai Macovei care i-a alintat cu epitetul de «Mafie A Justitiei»)! Doar sunt nedumerit – iar daca nedumerirea mea ii va supara pe distinsii membri CSM ma vor sanctiona in mai 2017, cand vin iar in vizita in Romania!", a scris fostul prim-ministru pe Facebook.
Ponta, "nedumerit" cu privire la sesizarea târzie a membrilor CSM: "Au fost plecați un an întreg într-o vacanță în altă galaxie și tocmai au aterizat azi la București?"