Ponta, întrebat dacă îl va grația pe Voiculescu: Nu voi uza de acest drept în nici un caz de mare corupţie

Ponta, întrebat dacă îl va grația pe Voiculescu: Nu voi uza de acest drept în nici un caz de mare corupţie

Victor Ponta nu-l va graţia pe Dan Voiculescu, dacă va ajunge la Cotroceni. Premierul a declarat pentru jurnaliştii de la Adevărul că nu e de acord cu amnistierea corupţilor.

Victor Ponta susţine că le-a cerut colegilor săi din parlament, încă de anul trecut, ca infracţiuni precum luare de mită, dare de mită sau trafic de influenţă să fie excluse din lista beneficiarilor amnistiei.

Dacă voi fi președinte nu voi uza de dreptul de a grația crime, violuri, tâlhării și niciun caz de mare corupție”, a spus Ponta.

Nu voi susține niciodată o lege care să amnistieze faptele de corupție. Așa cum sunt prevăzute în codul penal și am avut grijă când m-au intrebat cei de la Camera Deputaților. Le-am spus foarte clar să nu fie niciun proiect pentru că nu l-aș susține, fapte de luare, dare de mită, trafic de influență din noul cod penal și legile speciale”,  a mai declarat premierul.

În luna august, instanţa l-a condamnat pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA, sentinţa fiind una definitivă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)