Premierul Victor Ponta a vorbit, miercuri, în cadrul unui interviu pentru emisiunea Ultimul cuvânt de pe B1 TV despre misterul voturilor pro-Iohannis din diasporă, de la turul doi al alegerilor prezidențiale. Șeful Executivului suregează că problema ar merita studiată mai cu atenție de către sociologi, pentru a se găsi explicația unui rezultat cu mari semne de întrebare.
”În Moldova, atenție – și aici probabil că va trebui să vorbiți cu un grup serios de sociologi – dl.Băsescu, care a vorbit de Moldova, s-a dus în Moldova de o sută de ori, a zis că-și ia cetățenie moldovenească etc, în 2009, anul său de glorie, a luat în Moldova 10.000 de voturi. Dl.Iohannis – despre care țin minte, la confruntarea pe care am avut-o, a zis foarte clar: ”Domnule, nu știu de Chișinău și Cernăuți, că astea nu sunt în România” – a luat 32.000 de voturi. Eu nici nu cred că există 32.000 de cetățeni români care votează, în Republica Moldova” a spus premierul.
În 2014, în primul tur, Republica Moldova a votat, în mare parte, cu Victor Ponta, dar, la turul doi Klaus Iohannis a fost votat de 27.933 de români aflaţi peste Prut, adică un procent de 78.58%, iar premierul a luat 7.600 de voturi, adică 21.41%.