Ponta, către miniștri, despre protestele angajaților din diverse domenii: Vă rog să nu lăsăm să se aprindă focul și apoi să fugim să îl stingem. Încercați, discutați cu oamenii (VIDEO)
Premierul Victor Ponta le-a sugerat miercuri miniștrilor, făcând referire la amenințările cu proteste făcute în ultima perioadă de diverse categorii de angajați, că ar trebui întotdeauna să încerce să poarte discuții cu oamenii. Referindu-se la criza de la ROMATSA, Ponta l-a felicitat pe ministrul Iulian Matache pentru că a reușit să evite greva generală a controlorilor de trafic aerian, însă l-a avertizat că aceasta nu a fost decât prima criză din mandatul său.
”Felicitări colegilor miniștri care au reușit să treacă peste mici crize. E prima, vreau să vă avertizez. La Transporturi, m-aș bucura să fie ultima, dar sigur mai urmează. Domnul ministru Tudose, înțeleg că oamenii nu mai sunt în mină la Băița, deși nu e mina noastră, e o mină privată, dar cu dialog putem să rezolvăm lucruri”, a spus Ponta.
”Vă rog pe toți ceilalți miniștri să nu lăsăm să se aprindă focul și apoi să fugim să îl stingem. Încercați, discutați cu oamenii. Cu medicii să vorbiți în continuare, domnul ministru. Nu îmi trece prin cap să spun că cu 25% mărirea la salariu am rezolvat problemele din sănătate, dar arătăm o anumită strategie. La fel cu educația, începe anul școlar, sper în condiții normale și bune. La fel cu funcționarii publici, sunt nemultumiți și au dreptate. Dacă discutăm găsim soluții”, a mai spus premierul.