Ponta anunță că elevii vor continua să învețe după manualele vechi în cazul în care nu se rezolvă contestațiile într-o săptămână (VIDEO)

Ponta anunță că elevii vor continua să învețe după manualele vechi în cazul în care nu se rezolvă contestațiile într-o săptămână (VIDEO)

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în ședința de Guvern, că nu acceptă ca elevii să meargă fără manuale la școală și peste două săptămâni, precizând că aceștia vor trebuie, drept soluție temporară, să învețe după manualele vechi.

Prim-ministrul i-a cerut ministrului Remus Pricopie să găsească o soluție până săptămâna viitoare, precizând că nu acceptă însă ca elevii să nu aibă manuale nici la două săptămâni de la începerea școlii.

„Susţin în totalitate ideea ca, după 10 ani în care tuturor le-a fost frică de mafia manualelor, să facem manuale noi, moderne, sub formă digitală, care să arate că suntem în secolul XXI, dar, în acelaşi timp, dacă toate procedurile şi contestaţiile nu se rezolvă, până săptămâna viitoare trebuie să găsiţi soluţia, chiar şi temporară. Înseamnă că şi anul acesta copiii or să înveţe după manualele vechi, cum au făcut-o şi până acum. Deci, într-o săptămână vreau să informaţi Guvernul : ori reuşim să terminăm contestaţiile, ori, dacă nu, asta e. Pentru cei care au contestat şi cei din politică care îi susţin, probabil că vom mai pierde încă câteva luni şi mergem pe manualele vechi, dar ideea că peste două săptămâni nu au copiii manuale mi se pare inacceptabilă”, i-a spus Ponta ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar fi urmat să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală, însă licitația organizață de minister a fost contestată de unele edituri. Astfel, luni, la începerea anului școlar, elevii au intrat la clasă fără a avea manuale.

Victor Ponta spune că elevii pot învăța după manualele vechi, drept soluție temporară

Urmăriți B1TV.ro și pe
`