Polițistul care a condus beat și drogat, accidentând o femeie la Caracal, a fost arestat pentru 30 de zile

Polițistul care a condus beat și drogat, accidentând o femeie la Caracal, a fost arestat pentru 30 de zile

Magistrații de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal (Olt) au luat decizia. Potrivit instanței, polițistul în vârstă de 21 de ani poate reprezenta un risc pentru ordinea publică, având în vedere că a condus sub influența alcoolului și a drogurilor, dar și că a încercat să păcălească colegii săi.

Polițistul prins beat și drogat la volan a fost arestat

Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal (Olt) a emis un mandat de reținere pentru polițistul în vârstă de 21 de ani, Florin Silvian Codruț Belea, pe data de joi, 7 septembrie 2023. Acesta a fost deja transferat în arestul IPJ Olt.

La momentul producerii accidentului, polițistul se afla sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive. Mai mult decât atât, el a încercat să se sustragă cercetărilor, indicând-o pe propria sa soră ca fiind cea care se afla la volan.

„În ziua de 5.09.2023, în jurul orei 5,51, numitul B.F.S.C. din municipiul Caracal, județul Olt, agent de poliţie în cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa – Postul de poliţie TF Negru Vodă, desemnat ca organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, a condus un autoturism pe strada Vornicul Ureche din municipiul Caracal şi a accidentat pietonul S.D.N. care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis, după care a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliţie sau a procurorului, transmite Adevarul.

Agentul avea o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ulterior, în jurul orei 6,20, susnumitul a revenit la locul producerii accidentului ca pasager în acelaşi autoturism, susţinând că acesta a fost condus la momentul producerii accidentului rutier de sora sa, B.E.A. Fiind testat cu aparatul alcooltest, numitul B.F.S.C. a prezentat o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat“, arăta Poliția Olt.

Magistrații au analizat probele și au decis încarcerarea tânărului polițist Florin Silvian Codruț Belea din Caracal pentru 30 de zile. Acesta se afla în Caracal de 5 zile înainte de accident pentru a-și petrece concediul cu familia și prietenii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)