POLIȚIȘTII VIN LA GUVERN: Premierul Mihai Tudose se întâlneşte luni cu reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie

POLIȚIȘTII VIN LA GUVERN: Premierul Mihai Tudose se întâlneşte luni cu reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie

Premierul Mihai Tudose se va întâlni, luni, de la ora 11.00, cu reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, pentru a discuta despre drepturile şi obligaţiile poliţiştilor astfel încât să fie evitate situaţiile similare celei de la Suceava, transmite Mediafax.

El a anunţat, sâmbătă, că patrulele nu vor mai fi niciodată asigurate de un singur poliţist, afirmând că a discutat cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, după ce poliţistul Sorin Vezeteu a fost omorât, joi noaptea, în gara Burdujeni din Suceava de un tânăr de 23 de ani.

”Gradul de periculozitate al acelei munci de a patrula de unul singur este înfiorător. Şi nu patrulează în locuri liniştite, ci patrulează în cele în care există potenţial negativ. Patrulele nu vor mai fi niciodată asigurate de un singur om. Îşi pune viaţa în pericol absolut gratuit”, a declarat sâmbătă Mihai Tudose.

În replică, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a declarat, că, ţinând cont de efectivele actuale, nu se poate face patrularea cu doi oameni, aşa cum a cerut premierul Tudose, fiind nevoie de 20.000 de oameni angajaţi la nivel naţional.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`