Poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare continuă protestele: „Nu mai acceptăm să fim sacrificaţii de serviciu!”
Poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare susțin că vor continua protestele și anul viitor, pentru că nu dau crezare promisiunilor guvernanților referitoare la actualizarea salariilor și achitarea unor restanțe.
Poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare protestează, nemulțumiți de salarii
Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare (SNPP) a transmis că joi, în fața Ministerului de Finanțe, 500 de polițiști, membri ai sindicatului EUROPOL, și polițiști de penitenciare de la SNPP au cerut respectarea legii. După două ore de manifestații, au fost primiți de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu (PSD), care a admis că sunt categoria de bugetari situată cel mai departe de nivelul de salarizare din Legea 153/2017.
„Am cerut eliminarea tuturor restanţelor generate de neaplicarea legii-cadru privind salarizarea, actualizarea normelor de hrană şi echipare, a salariului de grad şi a tuturor drepturilor care se menţin îngheţate de mai mult de un deceniu, precum şi indexarea pensiilor militare”, a transmis SNPP, într-un comunicat citat de Agerpres.
Sindicaliștii mai susțin că angajaţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (poliţişti, poliţişti de penitenciare, militari, personal contractual) sunt ultimii în ceea ce priveşte gradul de aplicare a Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, situându-se în prezent la un procent de 62,5% faţă de nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022.
„Am scandat împotriva umilinţei şi a ruşinii pe care o îndurăm, pentru că atâta vreme cât salariul unui poliţist a ajuns să fie mai mic decât salariul minim brut pe economie pentru un muncitor necalificat din sectorul de construcţii, care va fi de 4.000 lei în 2023, este clar că guvernanţii îşi doresc o Poliţie şi o Poliţie Penitenciară slabe, subfinanţate, pentru ca ei să poată să îşi facă jocurile politice liniştiţi”, au mai transmis sindicaliștii din SNPP.
Neaplicarea corectă a legii a dus la situații în care „un salariat cu 1 an vechime are acelaşi salariu cu altul care are 20 de ani vechime”.
„La finalul discuţiilor, ministrul de Finanţe a admis că poliţiştii sunt categoria de bugetari situată cel mai departe de nivelul de salarizare din Legea 153/2017 şi, pe lângă faptul că salariul de grad se va actualiza, le-a promis că la finalul lunii februarie 2023 se vor reîntâlni în aceeaşi formulă pentru a analiza disponibilităţile bugetare pentru a mai acoperi din restanţele salariale. (…)
Nu ne amăgim cu promisiuni, vom continua formele de protest şi în anul 2023, pentru că evoluţia galopantă a inflaţiei şi ritmul în care cresc preţurile vor lovi puterni”, susține SNPP.
Și angajații din educație manifestează. Nemulțumirile lor sunt legate de salarii și de faptul că anul viitor Educația va primi cel mai mic buget din istoria recentă a României