Tribunalul Bucureşti i-a plasat vineri, 28 aprilie, în arest la domiciliu pe cei doi poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, prinşi în timp ce luau mită de la un şofer pe Calea Dorobanţi.
Se pare că această decizie nu este definitivă şi va fi contestată de DNA, notează stirileprotv.ro.
Este vorba de Andrei Pantea, comisar de poliţie în cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, şi Valentin Olteanu, agent şef de poliţie în cadrul DGPMB – Brigada Rutieră. În cazul celor doi procurorii anticorupţie ceruseră arestarea preventivă, însă un judecător a respins solicitarea.
În imaginile apărute în spaţiul public, maşina de poliţie în care se afla echipajul a fost oprită în trafic de procurorii DNA şi ofiţerii DGA, fiind percheziţionată sub privirile trecătorilor. Suma de bani ar fi fost primită de la un bărbat care conducea o maşină cu numere de înmatriculare din Turcia.
Este vorba de Andrei Pantea, comisar de poliţie în cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, şi Valentin Olteanu, agent şef de poliţie în cadrul DGPMB – Brigada Rutieră.
„Ca mod de operare, de cele mai multe ori, banii ascunşi între documentele solicitate de către agentul şef de poliţie Valentin Olteanu (asigurare sau certificat de înmatriculare) ajungeau la comisarul Andrei Pantea.
Ulterior, acesta ar fi scos banii, i-ar fi introdus în portofel sau buzunar, iar la sfârşitul programului acele sume de bani ar fi fost împărţite între cei doi. În contextul menţionat, joi, cei doi suspecţi ar fi fost surprinşi în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce ar fi primit de la patru conducători auto suma totală de peste 2.000 lei”, arată anchetatorii.