Poliţiştii implicați în cazul furturilor din Portul Constanța, arestaţi pentru 29 de zile
Poliţiştii constănţeni acuzaţi de abuz în serviciu şi luare de mită au fost arestaţi pentru 29 de zile. Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis ca toţi cei 20 de suspecţi în cazul furturilor din Portul Constanţa să fie trimişi după gratii. Printre aceştia se numără cinci poliţişti de la Poliţia Transporturi Maritime, un agent de la Garda de Coastă, un poliţist de la Secţia 5 şi trei agenţi de pază.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanţa.
Probele arată că în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 mai mulţi poliţişti şi agenţi de pază au sprijinit membrii unor grupări să fure din Portul Constanţa.
Indivizii furau fier vechi, îngrăşăminte chimice, cereale, dar şi cupru sau bronz. Agenţii de poliţie şi cei de pază le dădeau informaţii legate de controale si alte măsuri de securitate, ca să nu fie prinşi.
Avocatul unuia dintre inculpați susține că procurorii nu au probe concrete și că urmează să invoce unele excepții în cauză.
Când nu aveau acțiuni în port, hoții spărgeau apartamente și magazine. Agentul Constantin Acozmulesei făcea planurile telefonic.
Hoții au fost interceptați în momentul în care au spart unul din depozitele din port, pline cu țigări. Ei și-au dat seama că este vorba de țigări de contrabandă și chiar dacă vor fi prinși nu vor păți nimic.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf