Polițiștii din Cluj care cereau mită șoferilor, condamnați la închisoare. Ce sume solicitau aceștia

Polițiștii din Cluj care cereau mită șoferilor, condamnați la închisoare. Ce sume solicitau aceștia
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Doi polițiști din Cluj care cereau mită șoferilor pentru a închide ochii la infracțiunile săvârșite de ei au fost condamnați la închisoare cu executare de către magistrați.

Tribunalul Cluj a dispus, în prima instanță, condamnarea polițiștilor la 5 ani și 3 luni de închisoare și 4 ani în regim de detenție, dar și se vor aplica și pedepse complementare. Ei sunt acuzați că au comis mai multe infracțiuni de luare de mită, fals intelectual și abuz în serviciu, informează Cancan.

Ce sume cereau polițiștii drept mită

Agenții cereu șoferilor prinși că au comis o ilegalitate sume între 200 și 500 de lei.

Reprezentanții Direcției Generale Anticorupție au aflat că infracțiunile s-au petrecut timp de câteva luni, din mai în octombrie 2021.

„Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că, în perioada mai-octombrie 2021, cei doi agenți de poliție au pretins, primit și acceptat sume de bani cuprinse între 200 de lei și 500 de lei de la persoane care au comis abateri la regimul rutier pe raza județului Cluj, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în mod corespunzător, respectiv de a nu aplica sancțiuni contravenționale și de a atesta fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu prilejul întocmirii actelor de constatare a contravențiilor.

Cercetările au fost efectuate de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Cluj, care au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Anchete, activitățile procedurale fiind coordonate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.”, au transmis reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.

În timpul desfășurării cercetărilor, față de cei doi agenție de poliție au fost dispuse măsuri preventive, dar și asigurătorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Alexandru Muraru (PNL): Planul pesedist ne arată că pericolul capturării instituțiilor statului e în plină desfășurare. Urmează zile de încercare pentru democrația din România
23:35 - Netanyahu spune că lui Macron și celorlalți lideri occidentali care cer embargo pe arme pentru Israel ar trebui „să le fie rușine”: „Rușinea lor va continua mult după câștigarea războiului”
23:12 - George Simion, după decizia CCR de a anula candidatura Dianei Șoșoacă: Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept
22:49 - Nicolae Ciucă: „Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat” / „PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2”
22:23 - Stelian Ion: Judecătorii CCR care au decis invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să prezinte clar și în detaliu motivele / Este tot mai evidentă nevoia de reformă a CCR
22:01 - A fost contestată la CCR și candidatura lui Marcel Ciolacu
21:45 - PSD: Susținem dreptul oricărei persoane de a alege și de a fi aleasă. CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii doamnei Diana Șoșoacă
21:27 - Lucian Romașcanu, după declarația lui Florin Roman privind decizia CCR: PSD nu are nicio implicare în justiție. Când ai dileme și dificultăți să îți vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire
21:06 - Florin Roman (PNL): Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorității PSD din CCR, este o făcătură marca PSD
20:46 - Diana Șoșoacă, după ce i-a fost anulată candidatura la prezidențiale: „Mă sună foarte mulți din Sfatul Înțelepților, mă sună generali din armată. Este timpul să acționăm”