Polițiștii, complici cu pedofilul? CTP: Acest caz produce o tăietură în sistemul poliției române din care țâșnește puroiul

Polițiștii, complici cu pedofilul? CTP: Acest caz produce o tăietură în sistemul poliției române din care țâșnește puroiul
Foto:Stirile ProTV

Imaginea Poliției Române este franjuri de când s-a descoperit că individul care a agresat sexual cei doi copii în liftul unui bloc este agent de la Rutieră, a susținut Cristian Tudor Popescu, pentru Digi24. Jurnalistul a subliniat că situația este cu atât mai gravă, cu cât pedofilia este considerată cea mai oribilă și josnică infracțiune până și de către pușcăriași.

”Acum să știți că s-a produs un viol, a fost violată poliția română, a fost violată uniforma, imaginea poliției e franjuri acum. Infracțiunea de pedofilie are un statut special. Polițiști șpăgari au fost și vor mai fi, polițiști care se suie băuți la volan și cu accidente s-au mai văzut. Dar după știința mea e prima dată când în poliție apare infract de pedofilie. Această infracțiune oribilă e pedepsită chiar în pușcărie de către ceilalți pușcăriași: scuipare, batere la sânge, uciderea pedofilului. E cea mai oribilă, josnică infracțiune chiar în ierarhia pușcăriei. Și acum a fost comisă de un polițist. E imposibil acum să se separe, cum încearcă purtători de vorbe, să separi imaginea pedofilului de a poliției, sunt lipite indisolubil”, a explicat jurnalistul.

Tudor Popescu a detaliat și motivele pentru care mulți suspectează că a existat o complicitate între polițistul acuzat de pedofilie și colegii săi: ”S-a oploșit acolo, a stat acolo fără să-l deranjeze nimeni, până în ultimul moment, ieri s-a dus la slujbă, nu a avut niciun fel de apăsare, nu a simțit presiunea colegilor, care să se sesizeze, să-l oprească. Nimeni nu l-a atins cu niciun fir de păr în acești ani. Faptul că în trei zile niciun polițist, nici colegii de la rutieră, șeful său de acolo, care nu avea cum să nu-l recunoască, faptul că nu s-a produs recunoașterea din prima, e interpretat de opinia publică ca o complicitate cu respectivul”.

Jurnalistul mai consideră că serviciul de protecție internă a poliției ar trebui desființat, dat fiind incompetența de care a dat dovadă: ”Nu mai vorbesc de așa-zisa protecție internă a poliției, care ar trebui să fie desființată și dați toți afară. Dacă nu i-au găsit nimic în toți acești ani, cu toate plângerile, trebuie desființată. Păi, dacă i-au dat acestui om ireproșabil, nu i-au găsit nimic în toți acești ani, cu toate acuzațiile de pediofilie, și serviciul ăla nu are nicio observație, ar trebui desființat”.

”Acest caz produce o tăietură în sistemul poliției române din care țâșnește puroiul. Acolo sunt structuri de putere, structuri de protecție internă, structuri de teste psihologice, chiar colegii lui. Dintre atâția poliiști care îl cunoșteau pe omul ăsta, care trăiau în aceeași meserie, nu s-a găsit unul singur care să-l oprească în toți acești ani? Sunt oameni ai legii!”, a insistat Cristian Tudor Popescu, pentru Digi24.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)