După ce medicii au ieșit în stradă pentru a semnala problemele grave din sistem, polițiștii iau și ei inițiativă. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul de Interne (SNPPC) îi transmite lui Florin Cîțu să aibă în vedere, pentru realizarea bugetului pentru anul 2022, majorarea salariilor și a pensiilor.
Mai precis, sindicaliștii din Poliție se referă la Legea salarizării nr. 153/2017, ce presupune inclusiv indexarea pensiilor militare de stat cu rata inflației, acordarea voucherelor de vacanță, precum și toate sporurile pe care le au polițiștii, în conformitate cu legislația în vigoare.
„Domnului Florin-Vasile CÎȚU, prim-ministru
În calitate de partener de dialog social și de Federație sindicală reprezentativă, la nivelul sectorului de activitate ,,Ordine publică”, gestionat de Ministerul Afacerilor Interne – recunoscută de Tribunalul Municipiului București, în baza Legii nr. 62/2011 -, vă solicităm să aveți în vedere, la întocmirea bugetului aferent anului 2022, asigurarea sumelor necesare pentru: