Polițiștii din Capitală au confiscat aproximativ o tonă și jumătate de articole pirotehnice în urma unor percheziții la o persoană bănuită că ar fi comercializat articole pirotehnce destinate exclusiv pirotehniștilor autorizați, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
„La data de 30 noiembrie 2019, polițiștii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul S.I.A.S. – Serviciul Pirotehnic și al S.A.S. din cadrul Poliției Capitalei, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au efectuat o percheziție la locuința unei persoane cercetate pentru săvârșirea înfracțiunilor de «orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept» și «introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal”, se arată în comunicatul citat.
Persoana în cauză ar fi deţinut și depozitat ilegal, la domiciliul din București, articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, P1 și T1 pe care le-ar fi oferit ilegal spre comercializare către publicul larg.
Potrivit comunicatului citat, este vorba despre articole pirotehnice care sunt ”destinate uzului exclusiv al pirotehniștilor autorizați sau folosirii în scopuri tehnice”.