Polițist rutier după un accident rutier în care o fetiță de 10 ani și-a pierdut viața: „Am plâns ca un copil. A văzut, pentru ultima oară în scurta-i viață, un lan de rapiță înflorit”

Publicat: 20 04. 2023, 08:11
Actualizat: 20 04. 2023, 10:29
Sursa Foto: Facebook

Polițistul, Daniel Zontea, vorbește despre momentele cumplite pe care le-a trăit alături de părinții unei fetițe de 10 ani, care și-a pierdut viața într-un accident rutier și mărturisește cât de tare l-a afectat acea tragedie. El trage un semnal de alarmă asupra situației dramatice de pe șoselele din România.

O fetiță de 10 ani a văzut, pentru ultima oară în scurta-i viață, un lan de rapiță înflorit

„Băi, oameni buni, eu nu mai pot! Am ajuns acasă, după serviciu, și-am plâns. Am plâns ca un copil. Nu sunt așa de fel, dar mă confesez vouă, căci nu mai pot. Am așteptat alături de părinți să se trezească din comă, dar nu s-a întâmplat.

Sunt tată a doi copii și-am plâns pentru un copil pe care nici măcar nu-l cunoșteam. M-am văzut, din polițist, șoferul acelei mașini avariate și m-am gândit la ai mei”, a scris polițistul Daniel Zontea.

„De ce am ales să vă scriu atât de târziu, atât de trist și-n zi de Paște? Pentru că în fiecare zi mor copii accidentați din vina noastră, a adulților. Nu este aleasă o zi, o oră sau un moment anume. Pur și simplu, prin neglijența noastră facem să se întâmple.

Acum, în drumul vostru către mare, veți mai zări o cruce.
Știu sigur că nu veți opri pentru a vedea ce scrie, de aceea vă spun că o fetiță de 10 ani a văzut pentru ultima oară în scurta-i viață un lan de rapiță înflorit”, a scris polițistul.