Polițist reținut de procurorii DNA! Accidente provocate intenționat pentru banii din asigurări
Un ofițer de poliție din cadrul IPJ Mureș a fost reținut de DNA și este acuzat inclusiv de provocarea de accidente pentru a încasa bani de la firmele de asigurări.
Polițistul și o persoană fizică au fost reținuți de DNA
Procurorii îl acuză pe Marius Manea, ofițer de poliție în cadrul IPJ Mureș, Poliția Municipiului Târgu Mureș – Biroul Rutier, de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (4 infracțiuni), respectiv înșelăciune, fals intelectual, fals în declarații, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (toate săvârșite în forma autoratului, complicității sau participației improprii, în total 46 de infracțiuni).
În același dosar a fost pusă sub acuzare și o persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune (4 infracțiuni), fals în declarații (2 infracțiuni), complicitate la fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracțiuni) și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
DNA propune arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Ar fi fost provocate intenționat accidente „simulate” pentru banii din asigurări
Potrivit DNA, în perioada 2021-2024, Marius Manea ar fi desfășurat operațiuni de cumpărare-vânzare autovehicule și piese ale acestora (22 de situații), reprezentând acte de comerț în scopul obținerii de profit, incompatibile cu funcția, atribuția și însărcinarea pe care acesta le îndeplinea, în calitate de ofițer de poliție judiciară.
„Activitatea infracțională a inculpatului ar fi vizat cu preponderență cumpărarea de autoturisme din afara țării, pe care ulterior le vindea pe piața auto second-hand. Unele dintre aceste autoturisme ar fi fost folosite de inculpatul Manea Marius la provocarea intenționată de accidente rutiere, în scopul de a încasa bani de la firmele de asigurări RCA. În majoritatea cazurilor, inculpatul Manea Marius ar fi beneficiat de sprijinul inculpatului M.M.V., precum și de sprijinul altor persoane”, notează DNA.
„Accidentele simulate ar fi avut loc în diferite orașe din România, între care Târgu Mureș, Brașov, Alba Iulia, Turda, dar și în Germania.
Foloasele obținute de către inculpatul Manea Marius de pe urma dosarelor de daună aprobate de către societățile de asigurări sunt estimate, la acest moment procesual, la suma de 150.000 lei”, se arată în același comunicat.
„Cu titlu de exemplu, în luna iunie 2023, inculpatul Manea Marius ar fi indus în eroare cu intenție, prin mijloace frauduloase, o societate de asigurări, cu ocazia instrumentării unui dosar de daună, declarând în mod neadevărat că tamponarea intenționată a autoturismului Audi A7 deținut de inculpat și un alt autoturism ar fi fost un eveniment neprevăzut”, spun procurorii.
DNA a precizat că, în urma acestor demersuri efectuate de către inculpat pentru a repara pe banii societății de asigurări diverse daune survenite în timp ale autoturismului mai sus menționat, societatea asiguratoare ar fi virat inculpatului suma de 33.140 de lei.
„În perioada iunie 2022 – iunie 2023, inculpatul ar fi folosit informații nedestinate publicității referitoare la datele personale ale unor persoane (pe care erau înmatriculate diverse autovehicule), informații pe care acesta le-ar fi obținut în virtutea funcției, prin verificarea bazelor de date și pe care acesta le-ar fi divulgat unor persoane apropiate pentru desfășurarea de activități comerciale”, se mai arată în comunicatul transmis joi de DNA.