Politico: Referendumul pentru familie este anti-familie. Un exercițiu nerușinat de oportunism politic, care divizează și rănește
Referendumul privind familia tradițională ce va avea loc în România este doar o încercare a liderilor politici de a-i face pe votanți să uite eșecurile guvernării, scrie Politico.
”Votanții vor fi chemați la urme pentru un referendum de modificare a Constituției, pentru a restrânge definiția de familie la una bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. În realitate, inițiativa – lansată în 2015 de o coaliție de ONG-uri sprijinite de Biserica Ortodoxă, este o tactică periculoasă de diversiune”, avertizează publicația.
În opinia jurnaliștilor Politico, rezultatul acestui referendum va fi că alte tipuri de uniuni nu vor mai fi considerate familii. De exemplu, o mamă sau un tată care-și crește singur copilul, sau bunicii care cresc nepoții nu vor mai forma o familie.
”Acesta nu este însă singurul motiv de îngrijorare. Guvernul speră ca această campanie care divizează, rănește și este anti-familie să distragă atenția publicului de la nemulțumirile privind guvernarea. Poate că nu este vorba aici despre corupție în sensul financiar, dar acțiunile guvernului sunt cu certitudine corupte moral”, continuă autorii articolului.
”Este contrar valorilor de demnitate și egalitate promovate de Uniunea Europeană să le ceri oamenilor să îngrădească drepturile altor cetățeni”, mai transmite Politico.
Jurnaliștii mai susțin că decizia Guvernului de a întinde pe două zile referendumul este o ”strategie cinică”.
Publicația mai remarcă și campania din online de boicotare a scrutinului.
”Asta ar arăta fix ce este acest referendum: un exercițiu nerușinat de oportunism politic”, se mai arată în materialul Politico.