Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție în mai multe specialități și dosarele de înscriere se trimit online până la data de 7 iulie
Din cele 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, 600 sunt de trecere din corpul agenților în cel al ofițerilor, 453 sunt de încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac on-line până la data de 7 iulie, chiar și în zilele nelucrătoare, conform Digi24.
Specializările unde sunt disponibile locurile sunt: acţiuni speciale, analiza informaţiilor, arme, explozivi şi substanţe periculoase, cabinet, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, cercetarea şi prevenirea criminalităţii, combaterea criminalităţii organizate, comunicaţii şi informatică, cooperare poliţienească internaţională, criminalistică, financiar, implementarea proiectelor, informare şi relaţii publice, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, logistică, operaţiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, protecţia animalelor, protecţia martorilor, psihosociologie, relaţii cu publicul, relaţii internaţionale, resurse umane, rutieră, siguranţă şcolară, structura de securitate, transporturi, reţinere şi arestare preventivă şi învăţământ.
Prima probă a concursului, cea din 20 iulie, va fi cea eliminatorie, unde se vor evalua performanțele fizice, respective probele practice pentru candidații de la specializările acţiuni speciale, informare şi relaţii publice, operaţiuni speciale, pregătire profesională şi relaţii internaţionale.
A doua probă, care va avea loc în 27 iulie, va fi sub forma unui test grilă, iar candidații trebuie să obțină minim nota 7.00 pentru a fi admiși.