Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că un procent cuprins între 15 – 20% din totalul mostrelor biologice prelevate conducătorilor auto depistaţi pozitiv la testele efectuate cu aparatele Drugtest, la nivel naţional, în perioada 2021 – 2023, au fost infirmate în urma prelevării probelor biologice.
„Este necesar a se preciza faptul că majoritatea conducătorilor auto cunosc efectul alcoolului şi al drogurilor, însă o categorie aparte de substanţe ce afectează capacitatea de a conduce un autovehicul o reprezintă medicamentele.
Astfel, se impune ca, anterior conducerii unui vehicul, să fie studiat ambalajul medicamentelor administrate, întrucât în compoziţia acestora pot exista anumiţi compuşi ce determină apariţia de efecte psihoactive şi care pot fi depistaţi cu ajutorul aparatelor drugtest, chiar dacă persoana în cauză nu a consumat droguri”, a precizat IGPR, într-un comunicat, potrivit G4media.
Potrivit OUG nr. 84/2024, în cazul conducătorilor de autovehicule care refuză să se supună testării în vederea stabilirii consumului de alcool ori de substanţe psihoactive, aceştia sunt conduşi la cea mai apropiată unitate medicală pentru a li se recolta mostre biologice.
În lipsa unor indicii cu privire la prezenţa în organismul acestora a substanţelor psihoactive ori a băuturilor alcoolice, pentru a nu permite conducătorilor de vehicule continuarea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, în scop preventiv, a fost instituită măsura retragerii permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizelor toxicologice de laborator.
Poliţia precizează că, în această situaţie, nu este vorba despre săvârşirea unei fapte penale, respectiv de întocmire a unui dosar de cercetare penală.
„Această măsură a retragerii permisului de conducere este justificată în contextul necesităţii de a ocroti viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public”, subliniază IGPR.