Poliţia Capitalei desfășoară, joi, 29 de mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar de evaziune fiscală.
Potrivit procurorilor, prejudiciul estimat în acest caz se ridică la şapte milioane de lei, transmite Agerpres.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2013 – 2016, administratorii mai multor societăţi comerciale cu sediul sau punctul de lucru în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Călăraşi ar fi creat un circuit fraudulos prin înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni fictive de achiziţii de produse textile şi încălţăminte în valoare de aproximativ 24.000.000 de lei, de la societăţi ‘clonate’ sau având un comportament tip ‘fantomă’, în scopul sustragerii de la plata TVA şi a impozitului pe profit datorate bugetului general consolidat al statului”, a informat Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 6.900.000 lei.
La această activitate sunt angrenaţi peste 110 poliţişti din cadrul DGPMB. De asemenea, acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.