Policlinica GROAZEI! Pacienți întâmpinați cu rugină, mucegai și…porumbei morți (VIDEO)

Policlinica GROAZEI! Pacienți întâmpinați cu rugină, mucegai și...porumbei morți (VIDEO)

Imagini revoltăoare la Policlinica CFR din Timişoara! Bolnavii sunt întâmpinaţi cu mucegai, rugină, tencuială căzută şi cu… porumbei morţi. Mai mulţi pacienţi au fotografiat diferite zone ale clădirii, iar imaginile sunt revoltătoare. Autorităţile locale au cerut în repetate rânduri trecerea Spitaului CFR şi al policlinicii din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea lor, pentru a face lucrări de reparaţii. Fără rezultat însă. Conducerea policlinicii se scuză, şi spune că fotografiile nu au fost făcute în zona cabinetelor medicale.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Colţurile dezolante te lovesc imediat ce păşeşti în Policlinica CFR din Timişoara, situată la doi paşi de gara din oraş .

Mai mulţi pacienţi au povestit că singurul lucru pe care îl poate face un bolnav când ajunge în policlinică este să se închine, să se roage să scape cu viaţă de acolo.

Curtea seamănă a groapă de gunoi, pereții au tencuiala căzută și sunt plini de mucegai, încuietorile ușilor crăpate au cedat, iar țevile sunt mâncate de rugină şi se vede că nimeni nu s-a gândit de-a lungul anilor să le cureţe şi să le vopsească.

Nu e o uşă întreagă, iar să priveşti pe geam devine misiune imposibilă, căci acestea sunt acoperite de 5 straturi de jeg.

Dincolo de geamurile nespălate, în spațiile de aerisire insalubre, zac porumbei morți. Cei care au nevoie de o consultaţie se plâng că nu se face curăţenie, iar pe alocuri, în clădire, pereţii sunt scorojiţi şi plini de mucegai.

Pozele făcute de pacienţii îngroziţi au ajuns în mediul online şi sunt revoltătoare.

La Policlinica Cfr din Timişoara directorul a fost schimbat de curând, iar actualul şef abia şi-a preluat mandatul. Deocamdată nu există semne că lucrurile se vor schimba curând, aşa că pacienţilor nu le rămâne de făcut atlceva decât să se roge la Cel de Sus să nu plece acasă după consultaţii cu alte boli.

Instituţia medicală aparţine de Spitalul CFR, iar ambele sunt sub tutela Ministerului Transporturilor. Reprezentanţii spitalului susţin că păsările moarte au fost fotografie în zona unui luminator care desparte două corpuri de clădire iar sfoara cu care a fost legată uşa din fotografie ar fi fost înlocuită cu o clanţă.

Restul problemelor… au fost date uitării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră