PNL va ataca la CCR proiectul privind declasificarea protocoalelor SRI
PNL va ataca la Curtea Constituţională proiectul privind declasificarea unor protocoale SRI, după ce Camera Deputaților a votat, miercuri, legea.
„Vă anunţ că PNL, prin grupul senatorial, va ataca la Curtea Constituţională această reglementare, pentru că, din păcate, pe procedură aţi greşit, aţi introdus o serie de amendamente sau cel puţin unul dintre amendamente este un amendament de conţinut care ar fi trebuit în mod evident discutat şi în prima Cameră şi, totodată, pentru că v-a fost teamă că nu aveţi numărul de voturi necesare i-aţi conferit legii un caracter ordinar, deşi, în mod evident, dacă vom analiza conţinutul reglementărilor vom vedea că se referă la modificarea sau completarea unor acte normative care au caracter organic”, a declarat Andronache, în plenul Camerei Deputaţilor, conformagerpres.ro.
De la data intrării în vigoare a prezentei legi se desecretizează toate protocoalele şi/ sau acordurile de colaborare şi cooperare încheiate între instituţiile statului român, Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Documentele la care face referire proiectul sunt centralizate de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI şi pot fi consultate de persoanele interesate la sediul acesteia. Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a documentelor şi eliberarea de copii de pe acestea.”Lucrătorii din SRI, precum şi cei din toate instituţiile emitente care pun la dispoziţia Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI documente şi declaraţii care au ca temei Hotărârea nr. 17/2005 a CSAT nu răspund penal, disciplinar, administrativ sau financiar pentru acţiunile întreprinse în acest sens”, prevede un alt amendament adoptat marţi.