PNL-istul Mario De Mezzo, acuzat că a exploatat cazul pacientei care a murit în Spitalul din Slatina, în liftul rămas blocat. Fiica bătrânei: „Să nu se folosească de mama mea cu politica lor!”

Publicat: 18 12. 2023, 15:53
Foto: Mario De Mezzo / Facebook

Noi informații apar în cazul pacientei de la Spitalul Județean din Slatina, care a intrat în stop cardio-respirator, sâmbătă dimineaţă, în timp ce se afla în liftul care s-a blocat între etaje. Femeia, în vârstă de 81 de ani, urma să fie transportată la terapie Intensivă, dar a murit în liftul blocat.

Mario De Mezzo (PNL), prefectul județului Olt, a acuzat conducerea spitalului că a încercat să ascundă incidentul și a lansat un atac extrem de dur.

Replica a venit chiar de la fiica pacientei, asistentă în același spital, care a avut numai cuvinte de laudă pentru colegii ei și care l-a acuzat pe prefect că a încercat să exploateze politic această tragedie.

Contextul în care a murit pacienta

Directorul medical al Spitalului Slatina, Florin Popa, a declarat că medicii au aplicat toate procedurile.

„La trei minute după ce s-a blocat liftul pacienta a intrat în stop. Era cu medic, asistenta și două infirmiere. Medicul, conform protocolului, a început manevrele de resuscitare: cu adrenalină, cu masaj cardiac, inclusiv au reușit să-i dea și un defibrilator. Din exterior a fost asistată de către medicul de gardă de la Cardiologie. Lucrurile au fost făcute ca la carte. Faptul că s-a întâmplat lucrul acesta în lift, s-a întâmplat. Dacă se întâmpla în salon era același protocol, tot la fel se proceda. La ora 8.01 s-a reușit deblocarea liftului. 33 de minute s-a stat în lift. S-a dus pacienta în Terapie. La ora 8.05 s-a constatat decesul în Terapie”, a declarat Florin Popa, citat de gazetanoua.ro.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de spital, liftul are certificat ISCIR și toate verificările la zi.

Tragedia unei familii, exploatată politic?

Pentru că Inspectoratul de Poliție Județean Olt a deschis un dosar, medicii legiști de la Spitalul Slatina au realizat luni o necropsie, care a arătat că nu există relație de cauzalitate între decesul femeii și blocarea liftului. Pacienta a decedat din cauza multiplelor boli de care suferea.

Cu toate acestea, prefectul de Olt, Mario De Mezzo, a lansat, într-un clip pe Facebook, o serie de acuzații dure la adresa conducerii spitalului: „Și acest drept de ne iau vătafii, acela de a avea dreptul de a avea o moarte decentă. Să-ți fie rușine și câți oameni să fie nevoie să moară să înțelegi să-ți dai demisia? (…) Lifturile sunt un risc permanent pentru pacienți și cadre medicale. Câți oameni e nevoie să mai moara până când cineva sa o demita pe aceasta vătafă care-și spune manager de spital? Rușine, vătafilor”.

Fiica pacientei, Geanina Joiţa, care este asistentă în același spital, s-a arătat scandalizată de aceste afirmații. Ea a lăudat personalul medical și a cerut ca această tragedie să nu mai fie exploatată politic.

„Toată lumea a fost alături de ea și alături de mine, au fost alături și de tatăl meu, acum patru ani, când s-a operat de anevrism. Eu nu am știut de acest scandal, nu am treabă cu nimeni, să nu se folosească de mama mea, cu politica lor. Nu am nevoie, vreau doar să o iau, să o îngrop creștinește.

Starea era foarte gravă! Eu am fost la țară cu pregătiri, pentru că noi ne pregăteam de ce era mai rău. A fost transferată în Terapie Intensivă, la începutul lunii, se punea problema intubării, era cu rinichii la pământ, avea insuficiență renală gravă, boală neoplazică și alte afecțiuni!

Era din ce în ce mai rău. Eu vreau să o duc la țară, noi avem totul făcut, vrem să o plângem pe mama. Nu vreau ca mama mea să fie o istorie, să se discute despre mama mea…o femeie atât de blândă, să ajungă așa o poveste. De o lună ne chinuim cu ea prin spital, era din ce în ce mai rău”, a spus femeia plângând, potrivit publicației stirideolt.ro.